În data de 23 noiembrie, Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul Planului Național Strategic pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA (PNS), în perioada 2018- 2020. După încheierea dezbaterilor, proiectul de Hotărâre de Guvern va fi supus aprobării Guvernului, potrivit unui comunicat de presă al MS.
Documentul pus în transparență vineri este realizat în concordanță cu Strategia națională a Guvernului privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA și protecția persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA și reglementează principalele direcții de acțiune și măsurile ce se impun pentru prevenirea transmiterii infecțiilor HIV și SIDA și protecția persoanelor afectate de aceste boli.
PNS urmărește prioritizarea intervențiilor de prevenire și utilizarea testării HIV ca poartă de intrare în tratament. De asemenea, în proiect sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea accesului universal la tratament ARV pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA și acordarea unor beneficii și servicii sociale.
De asemenea, proiectul de act normativ propune reconstituirea Comisei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, care va avea rolul de coordonare la nivel național a implementarii Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA.
„Avem nevoie de un cadru strategic care să reglementeze intervențiile necesare pentru prevenirea răspândirii acestor afecțiuni și asigurarea accesului la tratament și îngrijiri HIV/SIDA. Acest plan va sta la baza elaborării, implementării, monitorizării și evaluării programelor și proiectelor naționale și locale de intervenție în domeniul supravegherii, controlului și prevenirii cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, până în 2020. De asemenea, această strategie respectă convențiile, tratatele și alte acte internaționale privind monitorizarea întregii activități în domeniul HIV/SIDA, la care România este parte”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Fondurile necesare aplicării Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de asigurări sociale de sănătate, din venituri extrabugetare şi din alte finanțări internaționale, inclusiv fonduri structurale.
Ultima strategie aprobată în domeniu a fost cea aferentă perioadei 2004-2007 (HG nr. 1342 din 26 august 2004 privind aprobarea Strategiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, în perioada 2004 – 2007). Documente ulterioare au fost elaborate (ultimul dintre acestea, în anul 2010, sub egida Comisiei Naționale de Luptă Anti-SIDA, viza perioada 2011 – 2015), fără a fi însă aprobate oficial.