Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov sărbătorește 20 de ani de activitate pe scena din Coresi Shopping Resort, azi 28 noiembrie, începând cu ora 15.

Organizatorii au pregătit pentru public melodii populare, dansuri, piese de teatru și o expoziție de desene.
20 de ani în care a evoluat și involuat în același timp. 20 de ani în care au fost făcute lucruri bune și foarte bune, dar și lucruri greșite și, nu ultimul rând, 20 de ani în care legislația din domeniu s-a schimbat fundamental — de la mare la mic și de la centru spre margini.

Pentru a marca acest eveniment, alături de copiii instituționalizați se vor afla și conducătorii Consiliului Județean Brașov, consilieri județeni și majoritatea directorilor pe care instituția i-a avut în cei 20 de ani de existență.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov este cea mai veche instituție de asistență socială de stat din județul Brașov, înființată oficial în 1997, în baza OUG 25/1997 și OUG 26/1997, prin HCJ 86/28.08.1997. Așa se puneau bazele Direcției Județene pentru Protecția

Copilului (parte a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov începând cu 01.01.2005), instituție ce avea să preia cei nouă angajați ai serviciului specializat ce funcționa deja, ca parte a unui program-pilot la nivel național, în structura Consiliului Județean Brașov.

În 2017, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov înseamnă aproape 1000 de angajați, 16 centre de plasament și complexuri de servicii și peste 18.000 de beneficiari (copii cu și fără dizabilități instituționalizați, adulți cu și fără dizabilități instituționalizați, copii aflați în plasament, la asistenți maternali profesioniști, adulți și copii încadrați într-un grad de handicap, etc). Înseamnă servicii dedicate violenței domestice, abuzurilor asupra copiilor, intervenției în regim de urgență în vederea evitării separării copiilor de părinți, servicii specializate pentru copiii care săvârșesc fapte penale și nu răspund penal, servicii de evaluare și consiliere în vederea adopției, servicii de recuperare și reabilitare pentru copiii cu dizabilități, pentru copiii și adulții cu Sindrom Down sau pentru cei cu deficiențe de vedere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.