Autor: Vlad Andrei Stamate
Majoritatea țărilor europene au integrat progresiv în propriile politici naționale aspecte legate de educația, formarea profesională și angajarea persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu principiile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006). Convenția evidențiază principiile normalizării, ale egalității de șanse în ceea ce priveşte accesul la sistemul de educație, ale nediscriminării și importanța asigurării că toți cei care învaţă sunt educați într-un mediu, cât se poate de incluziv. Ori de câte ori acest lucru nu este posibil, politicile naționale susțin să li se asigure celor care învaţă șanse egale în ceea ce privește participarea și contribuția la societate, inclusiv viața independentă, autosuficiența financiară și autonomia.
În general, obiectivele principale sunt în continuare:
- ca toți cei care învaţă să devină cât mai înalt calificați posibil,
- să reducă numărul celor care abandonează timpuriu școala,
- să scadă sprijinul pentru locurile de muncă subvenționate și locurile de muncă protejate.
Scopul principal al politicilor naționale este ca persoanele cu dizabilități și cu cerinţe educaționale speciale să participe pe deplin, în condiții de egalitate cu ceilalţi, în toate sferele societății, prin implementarea unor măsuri practice.
Prin urmare, au fost dezvoltate diferite niveluri de responsabilitate de către guverne, parlamente, comunități autonome, municipalități la nivel regional sau local și de către școli, personal individual și cursanți, pentru a atinge obiective concrete în situațiile proprii în care aceştia lucrează.
Nu putem aborda angajarea fără să vorbim despre educație
În rapoartele proiectului Agenției „Educație și formare profesională: politici și practici în domeniul educației elevilor cu cerinţe speciale” (2009-2013) se afirmă că diferite măsuri sunt implementate la nivel de clasă, oferind o flexibilitate valoroasă pentru examene și ajustând mediul de învățare și strategiile de predare la cerințele cursanților, astfel încât să poată fi stabilite programe de formare inițială și educație individualizate.
La nivel individual, cursanții cu cerinţe educaționale speciale primesc asistență educațională specială (de exemplu, tehnologie de asistență, interpreți în limbajul semnelor, materiale de învățare special pregătite, scribi sau alte forme de asistență practică) pentru a face curricula accesibilă. În plus, cursanții pot beneficia de cazare și masă gratuite.
În multe țări europene, pe lângă cursurile adaptate, există trasee educaționale speciale, individualizate, în care curriculum-ul este mai flexibil, iar competențele specifice ale cursanților sunt recunoscute. Asistenții sociali din școli oferă diferite activități. În Lituania, școlile angajează pedagogi sociali în aproape fiecare școală, inclusiv pedagogi specializaţi și psihologi.
Sunt necesare echipe extinse de profesioniști care să lucreze zilnic pentru a face față complexității nevoilor cursanților cu cerinţe educative speciale. Inițiativele sprijină, în general, cursanții cu cerinţe educaționale speciale, prin consiliere profesională, îndrumare vocaţională și orientare profesională.
Din cauza barierelor societale, persoanele cu dizabilități nu numai că au rate de angajare mai scăzute decât persoanele fără dizabilități, dar sunt adesea descurajate să caute un loc de muncă
Un studiu al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind tranziția de la școală la muncă, realizată în peste 20 de țări în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, a arătat că un procent ridicat de persoane cu dizabilități din toate țările chestionate consideră că prejudecățile discriminatorii sunt un obstacol principal în găsirea unui loc de muncă. În plus, dizabilitatea a fost motivul pentru care aceste persoane au rămas în afara forței de muncă, în comparație cu accidentarea sau infirmitatea.
Nu numai că drepturile omului sunt puse în pericol atunci când persoanelor cu dizabilități li se refuză șanse egale de angajare, dar excluderea lor are ca rezultat și un cost economic pentru economiile naționale.
Crearea unor medii legislative și politice favorabile
Obținerea șanselor egale de angajare pentru persoanele cu dizabilități necesită o combinație cuprinzătoare de măsuri. Una dintre măsurile esențiale este crearea unui mediu legislativ și politic favorabil pentru includerea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Este important să ne amintim că barierele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în alte domenii ale societății, inclusiv educația și transportul, au, de asemenea, un impact uriaș asupra oportunităților lor de angajare și, prin urmare, trebuie abordate și ele.
Sistemele complementare de protecție socială – atât sistemele principale, cât și cele destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități – pot juca un rol esențial în crearea bazelor necesare pentru ca multe persoane cu dizabilități să intre și/sau să rămână în muncă. Asigurându-se că persoanele cu dizabilități au o securitate a veniturilor, că nevoile lor legate de dizabilități și costurile suplimentare sunt îndeplinite și că au acces efectiv la serviciile de îngrijire a sănătății, aceste sisteme pot promova semnificativ participarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate, în general.
Creșterea capacităţii de angajare (angajabilității)
Dacă mediile legislative și politice pot ajuta la eliminarea unei game largi de bariere sociale, în același timp și obstacolele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în accesarea programelor de educație și dezvoltare a competențelor principale trebuie să fie abordate cu o vigoare deosebită.
Educație și formare profesională
Din cauza faptului că persoanele cu dizabilități sunt frecvent excluse din învățământul primar și secundar de masă, puține persoane cu dizabilități participă la educația terțiară. Mai mult, sistemele de educație și formare tehnică și de formare profesională (TVET) nu sunt, adesea, accesibile pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv lipsa de conștientizare a dizabilității în rândul personalului didactic, precum și metodele și instrumentele de instruire inaccesibile.
Majoritatea țărilor nu dispune de date privind tranziția către ocuparea forței de muncă, iar acesta este considerat un domeniu care necesită urgent îmbunătățiri. În tranziția către muncă, se urmărește reducerea ratelor de abandon școlar în perioada dintre școală și angajare. Acest lucru se poate realiza prin coaching legat de locurile de muncă, management de caz, servicii de consiliere profesională și evaluări realizate înainte de alegerea unui program, asistență activă în găsirea unui loc de muncă și consiliere pentru angajatori. După terminarea cursurilor, cursanții ar trebui să obțină un loc de muncă, cu un salariu minim.
În unele țări, se acordă prioritate accesării locurilor de muncă deschise pentru cursanții care au nevoie de adaptare și acomodare specifice. Sprijinul este vital pentru o persoană cu dizabilități pentru obținerea și păstrarea locului de muncă, care este finanțat de municipalități, de stat sau, în unele țări, de ambele. În sectorul public din unele țări, locurile de muncă sunt rezervate pe baza unui procent minim variabil (cotă), cu un număr de posturi desemnate pentru cursanții cu dizabilități. O „cotă de rezervare” înseamnă că toate întreprinderile cu mai mult de un anumit număr de angajați sunt obligate să angajeze un procent minim de lucrători cu cerinţe educaționale speciale.
Măsuri din țările europene privind cursanții cu cerințe educative speciale
În țările din Europa există măsuri pentru promovarea ocupării locurilor de muncă în rândul cursanților cu cerințe educaționale speciale, care includ plata costului serviciului pentru angajare asistată /susținută, scutiri de la plata pensiilor și asigurărilor de invaliditate, recompense pentru depășirea cotei, ajutor financiar pentru lucrătorii cu dizabilități care devin antreprenori, reduceri în ceea ce priveşte costul asigurărilor sociale și reduceri de taxe pentru cei care angajează tineri cursanţi cu cerinţe educaționale speciale.
În Danemarca, cursanții cu nevoi educaționale speciale primesc un „supliment pentru dizabilități”. Aceasta înseamnă că această compensație bănească pentru cursanții cu cerinţe educaționale speciale ia în considerare lipsa capacității acestora de a face faţă oricărui loc de muncă, în timpul studiilor.
În Finlanda, cursanții cu cerinte educative speciale au posibilitatea de a primi burse de studiu și suplimente pentru locuință pe tot parcursul educational. În Letonia, cursanții cu cerinţe educaționale speciale au posibilitatea de a primi burse, conform Regulamentărilor Cabinetului privind bursele. Cursanții din clasele profesionale din școlile speciale beneficiază de masă și cazare gratuite.
În Țările de Jos, educaţia şi formarea profesională sunt gratuite până la vârsta de 18 ani. Pentru părinți sunt disponibile diferite programe de sprijin financiar (în funcție de venitul lor). Începând cu vârsta de 18 ani, cursanții cu cerinţe educaționale speciale pot primi o bursă de sprijin pentru muncă și angajare (Wajong) de la Institutul pentru Scheme de Beneficii pentru Angajați (UWV).
Norvegia oferă sprijin financiar și stimulente pentru cursanţii cu cerinţe educaționale speciale. Fondul de împrumut pentru educație de stat nu oferă niciun aranjament de finanțare pentru a acoperi cheltuielile suplimentare pe care cursanții cu dizabilităţi din învățământul superior le-ar putea avea, dar există prevederi pentru a contrabalansa stimulentele pentru cursanți, pentru a-și finaliza programul în intervalul de timp stabilit.
În Elveția, cheltuielile pentru cursanții cu cerinţe educaționale speciale sunt acoperite din asigurarea de invaliditate.
În Irlanda, elevii din școlile primare și post-primare au dreptul la transport școlar gratuit, atunci când este disponibil. Dacă acest transport nu este disponibil, se poate acorda o subvenție pentru a ajuta cu costul transportului privat.
În Franța, cursanții cu cerinţe educaționale speciale beneficiază de materiale didactice adaptate, de adaptări ale modului de organizare și ale spaţiilor de formare și de modalităţi specifice de transport, menite să le faciliteze participarea la educație.
În Polonia, programul de finanțare PFRON a ajutat la achiziționarea a aproape 87.000 de seturi de echipamente informatice și a sprijinit peste 26.100 de persoane în achiziționarea de scaune rulante electrice. În 2009, a acordat asistență financiară pentru aproximativ 13.000 de cursanți și a sprijinit achiziționarea de mașini (vehicule) adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Peste 8.100 de persoane nevăzătoare și cu deficiențe de vedere au beneficiat de instruire pentru utilizarea calculatorului.
În Portugalia, studenții cu cerinţe educaționale speciale câștigă o bursă profesională de până la aproximativ 200 EUR pe lună, în funcție de venitul familiei lor și dacă cursantul a lucrat deja (are deja o experienţă de muncă). Cursanții cu cerinţe educaționale speciale primesc, de asemenea, o sumă fixă pentru mesele zilnice (aproximativ 4 EUR pe zi) și pentru cheltuielile de transport de acasă la centrul EFP.
Sprijinul / asistența poate fi oferită la mai multe niveluri diferite. În timpul procesului de tranziție, sprijinul individual prin resurse umane și fizice este esențial. Cu toate acestea, asistența acordată organizațiilor, atât pentru ca acestea să își adapteze mediul de lucru la cerințele cursantului, cât și pentru a le oferi resursele financiare necesare pentru a putea angaja și sprijini persoanele cu dizabilități pe termen lung, este fundamentală. În concluzie, sprijinul este vital pentru ca o persoană cu dizabilități să obțină și să-şi păstreze un loc de muncă.
Angajarea persoanelor cu dizabilități în România
Munca persoanelor cu dizabilități este reglementată prin Legea nr. 76/2002 și Legea nr. 448/2006, actualizată în 2019. Potrivit acestor legi, ai dreptul la muncă, în funcție de pregătirea profesională și de gradul de handicap, iar angajatorul trebuie să îți ofere același respect ca restului angajaților. De asemenea, Legea nr. 448/2006 actualizată mai menționează că de facilități și drepturi beneficiază tinerii și adulții cu handicap, cetățeni români, ai țărilor membre UE sau non-membre UE pe perioada în care au, potrivit legislației în vigoare, domiciliul sau reședința în România.
În general, autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private cu cel puțin 50 de angajați sunt obligate prin lege să angajeze un număr de persoane cu dizabilități egal cu cel puțin 4% din numărul total al angajaților. Firmele sau instituțiile care nu angajează persoane cu dizabilități pot opta pentru una dintre alternativele de mai jos:
- plata lunară spre bugetul de stat a unei sume echivalente cu 50% din salariul minim brut la nivel de țară înmulțit cu numărul de locuri de munca pe care nu au angajat persoane cu dizabilități;
- achiziționarea de produse sau servicii realizate de unități protejate autorizate într-o sumă egala cu 50% din cea datorată la bugetul de stat.
În concluzie, este important ca toate părțile interesate cheie să fie implicate în mod eficient, inclusiv tânărul / tânăra în cauză, părinții sau îngrijitorii acestora și, în multe cazuri, personalul școlii, cum ar fi psihologi, tutori, profesori și educatori, angajatori, societate civilă.
NOTE
| Articolul se bazează pe surse preluate de la ONU, unele traduse în cadrul proiectului ASCEND. Proiectul ASCEND, inițiat și susținut tehnic de către Forumul European al Dizabilității (EDF), cu support financiar de la Citi Foundation, este focalizat pe întărirea capacității asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Europa Centrală și de Est și este implementat în cinci țări: Bulgaria, Republica Cehă, România, Slovacia și Ungaria. La noi în țară, proiectul ASCEND este realizat de Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), în parteneriat cu Asociația RENINCO România (Rețeaua Națională de Informare și Cooperare pentru integrarea in comunitate a copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale). Acest document a fost produs cu asistența financiară de la Citi Foundation și cea a Forumului European al Dizabilității. Părerile exprimate aici sunt acelea ale Consiliului Național al Dizabilității și ale Asociației RENINCO din România, așadar nu se poate considera că ele reflectă opinia oficială a partenerului finanțator și a Forumului European al Dizabilității. |
