Joi, 17 decembrie 2020, ora 18.00, a avut loc online (via Zoom) Gala de Decernare a „Premiilor Drepturilor Copilului Korczak”, EDIŢIA a-XI-a. Evenimentul a fost organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC și Institutul Polonez din București, pentru a celebra Convenția și drepturile copilului.

Este cel mai important proiect dedicat promovării drepturilor copilului, adresat sectorului asociativ și public din România, precum și mass-mediei și este organizat în cadrul proiectului „Festivalul Drepturilor Copilului 2020″.

„Premiul Drepturilor Copilului Korczak” este o formă de recunoaștere publică a importanței şi a valorii rezultatelor activităților derulate de către câștigători, prin oferirea unui trofeu. Organizatorii doresc să îi recunoască public pe cei care au depus un efort considerabil anul acesta pentru ca drepturile copiilor să fie respectate, mai ales în perioadă de pandemie.

În cadrul acestei Gale, FONPC alături de partenerii săi a oferit 5 premii pentru cei mai activi oameni din domeniul protecției copilului:

  • Premiul ,,Profesionist pentru întreaga sa carieră dedicată promovării și protejării drepturilor copilului” a fost acordat doamnei Aurora Vatamaniuc, președinte executiv al Fundației Star of Hope România, care activează de aproape 30 de ani în domeniul serviciilor sociale. Fundația Star of Hope România, cu sediul central la Iași, are deschise 12 centre de zi pentru copii aflați în dificultate, dintre care cinci centre pentru recuperarea copiilor cu dizabilități și șapte centre educaționale în judeţele: Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Iași, Bacău, Tulcea și Ilfov. Datorită faptului că Fundația Star of Hope oferă servicii sociale, în special pentru copiii cu dizabilităţi, și are expertiza necesară în acest domeniu, a organizat numeroase campanii sociale la nivel regional. Timp de trei ani a asigurat secretariatul Comisiei ONG la Iaşi în cadrul Consiliului de dezvoltare economico-socială al judeţului Iași, a influențat politici publice la nivel regional și național. Aurora Vatamaniuc a sprijinit înființarea a două federații și este membru FONPC.
  • Premiul dedicat unui ,,profesionist din cadrul instituțiilor/autorităților publice locale și central” a fost acordat doamnei Loredana Dorobanțu, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Buzău.  Aceasta lucrează în domeniul sistemului de asistență socială de 19 ani și reprezintă D.G.A.S.P.C. Buzău, fiind director executiv din anul 2017. Întreaga activitate profesională a fost orientată către dezvoltarea de servicii sociale care să răspundă cât mai potrivit nevoilor copiilor și persoanelor aflate în dificultate. Activitatea ultimilor ani s-a concentrat pe promovarea unor inițiative de închidere de instituții rezidențiale, colaborări cu instituții și organizații non-guvernamentale, care să aducă o creștere a calității serviciilor furnizate, prin depunerea de cereri de finanțare în scopul atragerii de fonduri.
  • Premiul pentru ,,Jurnalism în domeniul drepturilor copilului” a fost acordat doamnei Diana Oncioiu, reporter la publicația alternativă Dela0. În prezent, este reporter la publicația alternativă Dela0 și membră a echipei proiectului colaborativ ,,Să Fie Lumină”, realizat în parteneriat de Dela0.ro și Centrul de Investigații Media. Diana Oncioiu scrie adesea pe teme sociale – violență în familie sau violență domestică, educație, asistență socială, sărăcie extremă, excluziune socială, fiind autoarea unor dosare-reportaj despre reintegrarea socială a deținuților eliberați din penitenciare sau despre viața în subsolurile cartierului bucureștean Ferentari.

  • Premiul „Dr. Alexandra Zugrăvescu” dedicat unui tânăr debutant a fost acordat domnului Andreeas Novacovici, președinte al Consiliului Tinerilor Instituționalizați. Din activitatea lui Andreeas: Call-Center al copiilor și tinerilor abandonați din România, 0319793, înființat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați în luna Aprilie 2020; Centrul pentru Deprinderi de Viață Independentă creat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați în luna Decembrie 2019; Summitul Tinerilor și ONG-urilor din Protecția Drepturilor Copilului și Adopție- SOPCA, creat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați alături de 14 instituții și ONG-uri naționale și internaționale organizat în luna Noiembrie 2019, București etc ;
  • Premiul ,,profesionist din cadrul organizațiilor neguvernamentale” a fost acordat doamnei Cristina Bala, președinte al Asociației ,,Stea” din Satu Mare. Chiar dacă are o pregătire care i-ar fi putut asigura o carieră de top în străinătate, ca informatician în domeniul chimiei, Cristina Bala a preferat să se dedice copiilor şi tinerilor ajunşi în stradă. În 2005, alături de alţi voluntari, tânăra a înfiinţat Asociaţia „Stea“, singura din Satu Mare care se ocupă de copiii ajunşi în stradă. Asociaţia se ocupă de zeci de cazuri de tineri care provin din familii dezorganizate sau din centre de plasament oferindu-le consiliere, şansa la studii şi sprijin pentru a găsi un loc de muncă.

Premiile Drepturile Copilului poartă numele bunului doctor Korczak sau bătrânului domn Janusz Korczak, un profesionist de excepție care a trăit în ultima parte a secolului 19 și prima parte a secolului 20, și care a fost unul dintre cei mai importanți pedagogi și medici polonezi. Astăzi este recunoscut ca fiind părintele drepturilor copilului.

Festivalul Drepturilor Copilului a avut loc pentru prima oară în anul 2009, și este unic în România, iar organizarea lui este posibilă datorită implicării din ce în ce mai susținute a membrilor Federației și a sprijinului numeroșilor parteneri publici și privați. Sunt premiați acei oameni care au pasiune, credință, voință, curaj, răbdare, încredere și dorința de a învăța și care schimbă în bine viața copiilor.

,,Festivalul vizează mai multe obiective. În primul rând, este vorba de punerea în valoare a talentului şi a modului de exprimare al copiilor, acţiunile propuse fiind cu ei şi pentru ei. În al doilea rând, se doreşte sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte situaţia copiilor din România dar şi furnizarea unor informaţii care să arate în ce măsură sunt respectate şi promovate drepturile copiilor. Nu în ultimul rând, prin acţiunile derulate, Festivalul oferă profesioniştilor ocazia de a veni în contact cu bune practici care le îmbunătăţesc activitatea şi înlesnesc o mai bună colaborare între sectorul public şi cel privat, în domeniul protecţiei copilului”, precizează reprezentanții FONPC.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.