Pacienţii cu poliartrită reumatoidă şi spondilită anchilozantă, precum și cei care prezintă simptome ale acestor boli, dar încă sunt în căutarea unui diagnostic precis, au la dispoziție două noi instrumente utile, care îi ajută să afle toate informațiile de care au nevoie, referitoare la aceste afecțiuni reumatice. Este vorba despre două ghiduri lansate de Asociația Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania ART și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

Ghidurile, realizate în cadrul campaniei de informare ,,Da! Și eu pot avea o viață activă!”, conțin informații extrem de utile pentru pacienți, cum sunt definirea bolii, simptomele, cum se pune diagnosticul, riscul de transmitere la copii, managementul bolii, ce stil de viață trebuie adoptat, rolul asociațiilor de părinți etc.

,,Ghidurile sunt instrumente utile pentru pacienții deja diagnosticați, care au nevoie de informații direct de la medici. Totodată, persoanele cu unele simptome, care nu știu deocamdată ce afecțiune au, pot afla informații utile care să îi determine să meargă la medicul reumatolog”, a declarat Andrei Huțanu, președintele Asociației Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania ART.

,,COPAC a lansat până în prezent mai multe ghiduri pentru pacienți cu diferite afecțiuni din dorința de a ajuta cât mai mulți pacienți să ajungă la informații direct de la medici. Vom continua acest demers și vom realiza și alte ghiduri, în pregătire aflându-se cel pentru pacienții cu hipertensiune arterială pulmonară”, a precizat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Cele două ghidurile au fost scrise de dr. Andreea Predoiu, dr. Ioana Rusu, dr. Daisy Vaida Voevod și dr. Diana Rusu, de la Clinica de Reumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca, sub coordonarea d-nei prof. Simona Rednic, președintele ales al Societății Române de reumatologie.

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună, cronică, cu etiologie necunoscută, care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor. Cel mai frecvent, poliartrita reumatoidă apare la femei (aproximativ 75%) între 30 și 50 de ani, dar poate să apară la orice vârstă.

Spondilita anchilozantă este o boala (autoimună) cronică, în care apare inflamație la nivelul articulațiilor, în principal la nivelul articulațiilor care formează coloana vertebrală (articulațiile spatelui). Ea apare mai frecvent la bărbați (de trei ori mai frecvent decât la femei) și de obicei la vârstă tânără, între 20 și 40 de ani.

Ghidurile urmează să fie tipărite și trimise în spitale în clinicile de reumatologie. Ele pot fi consultate online aici: https://art-cluj.ro/wp-content/uploads/2020/10/Artrita_web.pdf;

https://art-cluj.ro/wp-content/uploads/2020/10/Spondilita_web.pdf

One Comment

  1. Pingback: Ghiduri pentru pacienții cu poliartrită reumatoidă și spondilită anchilozantă – Lumea Liberă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.