Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 2 iunie 2022, acordarea unui ajutor financiar, în valoare de 700 de lei, pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2000 lei, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

,,Am adoptat, astăzi, Ordonanța de Urgență care prevede acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor din sistemul public și militar care au venituri mai mici de 2.000 lei/lună. Măsura face parte din Pachetul Sprijin pentru România, care mai prevede, printre altele, și acordarea de vouchere electronice, în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, adică de patru ori în acest an, persoanelor cu venituri mici”, a scris Ministrul Muncii, Marius Budăi, pe pagina sa de facebook.

Conform unui comunicat al MMSS, Ordonanța de urgență aprobată de Guvern prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectați de creșterea prețurilor la utilitățile publice și bunuri de consum, în special hrană, aflați în risc de excludere socială.

Potrivit ministrului Marius Budăi, cei 700 de lei se vor regăsi înscriși pe cuponul de pensie aferent.

„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie”, a declarat Marius Budăi. 

Veniturile lunare la care face referire Ordonanța de urgență sunt: venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022, venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022 și venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

De asemenea, ordonanța face referire la venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, se face referire și la venituri din salarii şi asimilate salariilor, raportate în ,,Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” al cărei termen de depunere este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar.

Potrivit prezentei ordonanțe, acest ajutor financiar se acordă doar dacă veniturile cumulate și realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

,,Ajutorul financiar nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, ajutorul financiar nu se ia în calcul la stabilirea contribuției bănești individuale a asiguraților care beneficiază de bilete de tratament balnear, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice”, se arată în prezenta ordonanță.

Acordarea ajutorului financiar de 700 de lei face parte din Programul guvernamental „Sprijin pentru România”. O altă măsură ce face parte din acest program o reprezintă acordarea voucherelor sociale, în valoare de 250 lei, destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, în ședința de joi, că a început procesul de emitere a voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile. 

 ,,Continuăm implementarea programului “Sprijin pentru România”. Astăzi putem să anunţăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin, menită să compenseze o parte din creșterea prețurilor”, a menționat Nicolae Ciucă.

Conform OUG nr.63/2002, pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale se află și persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

Voucherele sociale vor fi acordate o dată la două luni, în 2022 urmând a fi acordate de patru ori, în lunile iunie, august, octombrie și decembrie.

Mai multe detalii despre OUG privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255886

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.