Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, printr-o hotărâre, organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

,,Actul normativ adoptat asigură astfel cadrul necesar pentru coordonarea, la nivel central, a activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor și strategiilor şi urmărirea aplicării reglementărilor din acest domeniu”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Potrivit sursei citate, documentul prevede că ANPDPD funcționează cu un număr de 62 de posturi, exclusiv demnitarii, iar conducerea este asigurată de un președinte și de un vicepreședinte, ajutați de un secretar general.

De asemenea, în cadrul ANPDPD funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. Totodată, pe lângă ANPDPD funcționează Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.

Prin OUG nr. 121/2021 din 25 noiembrie 2021, Guvernul a stabilit reorganizarea Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin desprinderea unei părţi de patrimoniu corespunzătoare activităţilor şi personalului din domeniul protecţiei şi promovării persoanelor cu dizabilităţi şi transmiterea acesteia către Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, înființată prin același act normativ.

3 Comments

  1. atat a facut aceasta autoritate , schimabre de nume in ultimii 2 ani in rest , dezastru

  2. Multe modificări care nu prea ajuta persoanele cu dizabilități. De exemplu: o persoana cu dizabilități de gradul I, grav și II se confrunta de foarte multe ori cu obținerea unei locuințe ANL sau sociale, acestea fiind puse in așteptare ori “la grămada” cu restul care sunt pe lista de așteptare. Nu exista un criteriu bine stabilit ori separat de restul pentru obținerea unei locuințe sociale. Ca persoana cu dizabilități trebuie sa suporti umilințe deoarece toți cei care fac solicitări pentru locuința sunt la grămada.

  3. Brandl Aurelia

    Și care este avantajul dizabililor în aceasta împărțire?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.