Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 11.X.2017, înființarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituției Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de domeniul drepturilor copilului. Până acum, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii și persoanele cu handicap.
Proiectul de lege adoptat ieri modifică și completează Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului și dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului. Noua structură va putea primi și soluționa plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora față de instituții publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituțiile publice reclamate.
În plus, acesta va realiza studii/evaluări pentru a stabili gradul în care autoritățile administrației publice centrale sau locale, dar și specialiștii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.
Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva și îndeplinește una dintre prioritățile incluse în Programul de Guvernare 2017 – 2020 în ceea ce privește ”înființarea instituției Avocatul Copilului (…) cu mandatul și capacitatea de a promova drepturile copilului și a apăra respectarea acestora”, potrivit unui comunicat emis de Guvern.