Aproximativ 260.000 de elevi defavorizați vor primi tichete sociale în valoare de câte 500 de lei pe an pentru materiale şcolare, haine şi rechizite necesare frecventării şcolii, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) printr-un comunicat.
,,Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a semnat joi cererea de finanțare pentru acordarea, prin intermediul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), de tichete sociale electronice prin care se asigură sprijin educațional în viitorul an școlar – 2021-2022. Valoarea nominală a unui astfel de tichet este de 500 lei/an/elev. Ajutorul va constă în acordarea, în baza tichetelor, de materiale școlare, haine și rechizite necesare frecventării școlii pentru 259.786 de elevi defavorizați (grup țintă reglementat prin OUG nr. 133/2020)”, se arată în comunicat.
Secretarul de stat Cătălina Bădoiu, coordonator POAD, precizează că, având în vedere că acest proiect este extrem de important pentru dezvoltarea României, vor acorda o atenție deosebită educației pentru categoriile defavorizate, depunând toate eforturile ca sprijinul educațional să fie oferit tuturor beneficiarilor eligibili.
,,Un astfel de proiect este de importanță deosebită pentru dezvoltarea României, ținând cont că părăsirea timpurie a școlii are implicații sociale și economice serioase pe termen mediu și lung și că abandonul școlar contribuie la excluziunea socială ulterioară a individului în societate. În acest sens, vom acorda o atenție sporită educației pentru categoriile defavorizate și vom face toate demersurile ca sprijinul educațional să fie acordat tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat Cătălina Bădoiu.
Potrivit comunicatului, obiectivul principal al proiectului este prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii în rândul copiilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Mai beneficiază de sprijin copiii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, aflați în întreținerea familiilor al căror venit minim lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură.
Alocarea bugetară, conform ghidului solicitantului Acordarea de materiale școlare – rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii este de 130 milioane lei, suficientă pentru cei 259.786 de beneficiari, după ce se scade costul de achiziție publică pentru emiterea tichetelor sociale.
,,Ca urmare a faptului că, la momentul actual, Ministerul Educației a identificat un număr mai mare de elevi eligibili, a fost solicitată majorarea bugetului până la aproximativ 215 milioane lei, pentru a oferi sprijin educațional tuturor beneficiarilor eligibili”, se mai menționează în comunicat.