România a demarat duminică dimineață, odată cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, campania de imunizare împotriva COVID-19 cu vaccinul furnizat de companiile Pfizer și BioNTech, primul și singurul care a primit autorizație de punere pe piață (APP) condiționată în Uniunea Europeană.

Vaccinul are denumirea comercială Comirnaty (concentrat pentru dispersie injectabilă), fiind un vaccin de tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate). Comirnaty este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea COVID-19 cauzat de virusul SARS-CoV-2, la persoane cu vârsta de 16 ani și peste.

Vaccinul Pfizer/BioNTech se administrează intramuscular după diluare, sub forma unei scheme cu 2 doze (a câte 0,3 ml), la o distanță de cel puțin 21 zile una de alta.

Populația prioritizată pentru vaccinarea împotriva COVID-19 este:

Etapa I – lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:

  • Personalul din spitale și unități ambulatorii (personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii);
  • Personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
  • Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
  •  Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
  • Personalul din serviciile stomatologice;
  • Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
  • Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
  • Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
  • Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
  • Personalul din serviciile de sănătate publică (Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică);
  • Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
  • Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
  • Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

Etapa a II-a

Populația cu grad ridicat de risc:

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • Personalul din instituţiile statului, din sectoarele economice cu activităţi în domeniul alimentar, în transporturi.

Etapa a III-a (populația generală)

  • Populația adultă;
  • Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Peste 2000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în primele două zile de la debutul campaniei de vaccinare din România.

Potrivit Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), o singură reacție adversă de tip alergic a fost înregistrată luni.

Mai multe informații găsiți pe siteul oficial al Guvernului României: https://vaccinare-covid.gov.ro/

One Comment

  1. VREAU SA MA VACCINEZ SUNT PERSOANA CU DIZABILIATI SI
    AM NEVOIE DE IMUNIZARE URGENT

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.