Autor: Elena Năstase
Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare ortodoxă închinată Sfintei Cruci, fiind trecută în rândul praznicilor împărăteşti. Ea se prăznuieşte în fiecare an la 14 septembrie.
Această sărbătoare datează de pe vremea Sfântului Împărat Constantin când în anul 327, Împărăteasa Elena, mama sa, a plecat la Ierusalim pentru a cauta Sfânta Cruce, după ce ea a apărut în visul fiului sau, ca semn al victoriei în războiul cu Maxentie, Împăratul Romei la acea vreme, care avea o mulțime de ostași bine înarmați și care avea șanse mari de a câștiga acea bătălie.
Numai că , în urma acestui vis în care i se arata pe cer chipul Sfintei Cruci, strălucind mai mult decât lumina soarelui și pe care scria: „Cu acest semn vei birui”, Împăratul Constantin a hotărât să pună semnul crucii pe steaguri și, astfel, a câștigat războiul împotriva lui Maxentie.
După această victorie, Constantin s-a botezat în numele Sfintei Treimi, a încetat prigonirea creștinilor și a hotărât să o trimită pe mama sa la Ierusalim în căutarea Crucii pe care Iisus a fost răstignit.
După multe rugăciuni făcute de Patriarhul Ierusalimului de la acea vreme, Macarie, s-a descoperit dealul Golgotei unde evreii îngropaseră Crucea Domnului, piroanele cu care fusese răstignit și crucile celor doi tâlhari răstigniți de-a deapta și de-a stânga lui Iisus.
Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-30, 31-35:
“În vremea aceea s-au sfătuit căpeteniile preoţilor bătrânii împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, şi L-au dus la Pilat, zicând: răstigneşte-L, răstigneşte-L! Pilat le-a zis: luaţi-L voi şi-L răstigniţi, căci eu nu găsesc în El nici o vină. I-au răspuns iudeii: noi lege avem şi după legea noastră trebuie să moară, căci s-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi a întrebat pe Iisus: de unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Atunci Pilat i-a zis: cu mine nu vorbeşti? Oare, nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus i-a răspuns: nu ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus.
Deci, când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Iisus afară şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit: pardosit cu pietre, iar evreieşte: gabbata. Şi era ziua pregătirii Paştilor, vineri, pe la ceasul al şaselea; şi a zis Pilat iudeilor: iată împăratul vostru! Dar ei au strigat: ia-L, ia-L, răstigneşte-L. Pe împăratul vostru să-L răstignesc? – i-a întrebat Pilat. Căpeteniile preoţilor au răspuns: n-avem împărat decât numai pe Cezarul. Atunci L-a dat lor ca să-L răstignească. Şi au luat pe Iisus şi L-au dus ca să-L răstignească. Şi, Însuşi ducându-şi crucea, a ajuns la locul numit al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota. Acolo L-au răstignit; şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Şi Pilat a scris o tăbliţă şi a pus-o deasupra crucii. Şi era scris pe ea: Iisus Nazarineanul, împăratul iudeilor. Deci mulţi dintre iudei au citit această tăbliţă, căci era aproape de oraş locul unde a fost răstignit Iisus. Şi era scris evreieşte, greceşte şi latineşte.
Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Sa şi sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis maicii Sale: femeie, iată fiul tău. Apoi a zis ucenicului: iată mama ta. Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat în casa sa. După aceea, ştiind Iisus că acum toate s-au săvârşit, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.
Iar iudeii, de vreme ce era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbătă pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, asemenea şi pe ale celuilalt răstignit împreună cu El. Venind însă la Iisus, dacă au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor; ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Sa şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel care a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturisirea lui.”
Este foarte important să facem semnul Sfintei Cruci corect, pentru ca, altfel, el poate căpăta forme nepotrivite cu credința ortodoxă.
Se folosește mâna dreaptă unind degetele în felul următor: degetul mare, degetul arătător și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă.
Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte- pentru a sfinți mintea, apoi coboară până la ombilic-pentru a sfinți simțurile, de acolo, mâna merge la umărul drept, apoi merge orizontal la umărul stâng-pentru a sfinți puterea trupului.
Când se face semnul Sfintei Cruci se rostește: ”în numele Tatălui” (când mâna este pe frunte),”și al Fiului” (când mâna coboară la ombilic), „și al Sfântului Duh”(când mâna se duce de la un umăr la celălalt) și „Amin” când retragem mâna de la umărul stâng.
Cele trei degete simbolizează unitatea Sfintei Treimi și celelalte două, strânse în podul palmei închipuiesc cele două firi unite în persoana Domnului nostru Iisus Hristos: omenească și dumnezeiască.
Este dovedit științific efectul pozitiv al Crucii asupra organismului uman, al mâncării și al apei.
Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai valoare spirituală, ci și una preventivă.
Valeri Slezin, șeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare și Dezvoltare Psihoneurologică din Petersburg ne spune că, în urma unor studii aprofundate, a constatat că „rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară și structura grav afectată a conștiinței”.
De asemenea, s-a constatat, folosind aparate speciale de măsurat, că apa sfințită de către preoți prin rugăciune și prin semnul crucii nu este numai purificată, ci ea își modifică și structura.
Singura limită a acestei ape sfințite (agheazma) este că vindecă doar pe cei care cred cu adevărat în puterile ei miraculoase.
Încă de la descoperirea ei, Sfânta Cruce a făcut minuni prin atingerea ei de trupul unei fete de neam mare, care murise și care a înviat după aceea.
După această minune patriarhul Macarie s-a suit într-un amvon și a ridicat cinstita Cruce pentru a fi văzută de mulțimea adunată în acel loc, care a strigat cu glas mare: „Doamne, miluiește-ne!”
De atunci și până în zilele noastre se prăznuiește această sărbătoare.
Sfânta cruce este simbolul credinței noastre ortodoxe, prin ea s-au deschis porțile raiului.
Crucea este semnul iubirii dintre noi, dar mai presus de toate, semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Ea întruchipează începutul învierii firii omenești din păcatul lui Adam, prin răstignirea Mântuitorului.
Ca armă a mântuirii noastre, Crucea Domnului a fost cinstită de creştini încă din vremurile apostolice. Însă, în timpul prigoanei creştinilor, ea putea fi cinstită numai pe ascuns. „Hristos Cel Răstignit” era sminteală pentru iudei şi nebunie pentru păgâni.
De aceea, creştinii nu cinsteau Crucea în mod deschis, ca să nu o expună batjocurilor. Ei ascundeau imaginea Crucii sau o reprezentau astfel încât păgânii să nu-şi dea seamna că desenul respectiv reprezenta în mod ascuns Crucea.
Din unealta de tortură și osândă, cum era înainte, ea s-a transformat în semn sfânt al izbăvirii noastre din păcatul lui Adam și în izvor de credință în mântuire.
Când facem semnul Sf. Cruci și când sărutăm Sfânta Cruce, noi cinstim ceea ce simbolizează ea, pe Hristos însuși.
Fiecare dintre noi are o cruce care reprezintă viața noastră cu bucuriile și suferințele ei. Chiar dacă, uneori, avem impresia ca ea, Crucea este mai grea decât putem duce, nu este așa.
Dumnezeu în marea lui iubire și milostivire față de noi “a cântărit și a măsurat” foarte bine crucea fiecăruia dintre noi atunci când ne-a pus-o pe umeri și, direct proporțional cu greutatea ei, ne-a dăruit putere, răbdare și posibilitatea de a alege calea cea bună, calea credinței, care este pilon (stâlp) de rezistență în calea tuturor încercărilor vieții și sprijin atunci când suntem îngenunchiați de neputință.
De la aflarea ei, Sfânta Cruce s-a înălțat pretutindeni unde s-a auzit cuvântul Evangheliei lui Iisus, la răscruce de drumuri, ca semn al Celui care a spus despre Sine: ”Eu sunt Calea, Adevarul și Viața” (Ioan, capitolul 14, versetul 6); în cimitire la capătâiul morților ca o garanție că cei morți vor învia, pe sfintele altare și pe turlele bisericilor, înălțându-se în văzduh ca simbol al rugăciunilor noastre către cer.
Sfânta Scriptură ne spune ca, tot Crucea, se va arata pe cer atunci când Fiul Omului va veni cu slavă să judece vii și morții.
Nu putem cunoaşte un imn mai frumos închinat Sfintei Cruci decât al Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: „Crucea este nădejdea creştinilor, învierea morţilor, călăuza celor deznădăjduiţi, cârja de sprijin a celor ologi, mângâierea celor săraci, frâul celor bogaţi, pierzania celor mândri, pedeapsa făcătorilor de rele, biruinţa asupra diavolului, învăţătura celor tineri, susţinerea celor lipsiţi, cârmaciul corăbierilor, nădejdea naufragiaţilor, zidul de apărare al luptătorilor. Crucea este părintele celor orfani, apărătoarea fecioarelor, sfătuitoarea iubitorilor de dreptate, liniştea celor întristaţi, apărătoarea celor mici şi slabi, înţelepciunea bărbaţilor, ultimul gând al bătrânilor, lumina ce luminează în întuneric, măreţia şi strălucirea conducătorilor credincioşi, libertatea robilor, slava muncilor, doctorul celor bolnavi, pâinea celor flămânzi, izvor a toată înţelepciunea şi acoperământ celor goi”.
Să plecăm genunchii în fața Crucii, să ne închinăm și să dăm slavă Celui care a fost răstignit pe ea, domnul nostru Iisus Hristos! Să facem din această sărbătoare prilej de înălţare sufletească!
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post pentru că ne aduce aminte de Patimile și de moartea Mântuitorului.
Tradiţii şi obiceiuri
În popor, această sărbătoare se mai numeşte şi Ziua Crucii şi este considerată dată ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Conform tradiţiei populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumina în primăvară.
În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor”, spun specialiştii în etnografie şi folclor din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.
Tot în această zi, preotul sfinţeşte via şi butoaiele de vin, pentru că şi în viitor gospodarul să se bucure de o recolta bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi astăzi.
Ei trebuie păstraţi că ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. în serile culesului, podgorenii fac focuri din viţă uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură şi muzică.
Pe 14 septembrie, la biserică se sfinţesc busuiocul, menta, măghiranul şi cimbru, considerate plante magice. Acestea îi apară pe credincioşi de diverse boli, dar veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă. Monedele sfinţite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţa aduc belşug şi spor în muncă.
De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peşte. Este recomandat să se ţină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului şi a trupului.
Nu este voie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile.
