Vineri, 15 iulie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale. 

Potrivit OG 16/2022, indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer este inclusă în rândul indemnizațiilor care sunt venit neimpozabil și care nu se includ în baza de calcul al CASS, pe lângă cele de risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav. Pentru aceste indemnizații se datorează, însă, contribuția de asigurări sociale(CAS).

Concediul medical pentru îngrijirea pacienților cu cancer a fost introdus, prin Legea nr.24/2022, și a intrat în vigoare după două luni de la apariție, adică din 16 aprilie 2022.

Concediul este de maximum 45 de zile calendaristice pe an și este acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin șase luni în ultimele 12 luni.

Concediul medical plătit pentru îngrijirea pacienților adulți cu afecțiuni oncologice a fost introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului 158/2005, alături de alte concedii medicale la care au dreptul salariații. Pentru a fi acordat, concediul necesită un stagiu de cotizare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare.

„Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecțiuni oncologice își poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament”, se arată în actul normativ.

Indemnizația brută lunară aferentă concediului este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.  Aceasta este suportată de stat.

De asemenea, atât salariatul, cât și pacientul pe care-l îngrijește vor avea dreptul anual la cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și la cel puțin cinci ședințe de consiliere psihologică clinică, tot pe banii statului.

În plus, printr-un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor, este propusă introducerea unui concediu de îngrijitor, care va fi diferit de concediul pentru îngrijirea bolnavilor de cancer. Durata acestuia va fi de cinci zile și va fi acordat în situațiile în care un salariat va trebui să îngrijească o rudă sau o persoană din gospodărie grav bolnavă. Potrivit proiectului, rude sunt considerate fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul ori soția unui salariat. Concediul de îngrijitor nu va afecta perioada de concediu de odihnă.

Potrivit datelor centralizate de Organizația Mondială a Sănătății, la nivel mondial, cancerul a provocat moartea a aproximativ 10 milioane de oameni în 2020, iar România este una din țările cele mai afectate, cu aproximativ 140 de decese pe zi. Comisia Europeană și-a fixat ca obiectiv învingerea cancerului în următoarele decenii. În UE ar urma să fie creată o reţea de centre naţionale de oncologie, la care să aibă acces cel puţin 90% din populaţie pentru a beneficia de cel mai bun tratament posibil.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.