Federaţia Română de Arte Marţiale a organizat Dezbaterea „INTEGRAREA SOCIALĂ PRIN SPORT A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI”, o autentică pledoarie, din suflet, pentru suflet, în data de 22 mai 2018, la sala polivalentă a C.S. DINAMO BUCUREŞTI.

Partenerii dezbaterii au fost: Ministerul Tineretului și Sportului, C.S. Dinamo Bucureşti, Primăria sector 2 Bucuresti, Consiliul Local sector 2-Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, Ministerul Apărării Naţionale, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, Special Olympics Romania, Asociaţia Sportivă „Mereu împreună pentru oameni”, Rin Grand Hotel, Dr.Fischer, Electronic Doctor, CS Pantheon, MicriGold, Prosport Oradea, Adimex Copy Center, Smartfm-Radio emoţie, Scorseze Reaction, SportsHub, F.R.Karate, F.R. Baschet.

„Prin această dezbatere am subliniat faptul că dintr-o multitudine de activităţi, care pot sprijini integrarea efectivă în societate a persoanelor cu dizabilităţi, educaţia fizică şi sportul ocupă un loc important. Totodată, practicarea sportului de către toţi membrii unei colectivităţi conferă acestora încredere în sine, sentimentul propriei identităţi şi de apartenenţă, sănătate fizică şi mentală.

Instituţiile implicate, sportivii de performanţă au transmis un semnal pozitiv societăţii în ansamblul său: educaţia fizică şi sportul trebuie să ocupe un loc important în politicile, strategiile şi actele normative aferente domeniului. Mulţumim tuturor partenerilor, vorbitorilor, sportivilor, participanţilor la eveniment. Prin SPORT, împreună, pentru O VIAŢĂ MAI BUNĂ!”, a declarat Preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, Florentin MARINESCU, PhD.

 

Integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi” fost abordată în mod complex:

1) Inmul României a fost cântat live de către dl. George Nicolescu-muzician nevăzător.
2) Importanţa activităţii fizice în mediul preuniversitar şi universitar a fost subliniată de către d-na Violeta Dascălu ( Director Şcoala Ferdinand I), dna Conf.univ.dr.Alina Stoica-Departamentul de educaţie fizică al Universităţii din Bucureşti.
3). Studentul Cătălin Cernat-persoană cu dizabilităţi, nevăzător, lipsit de auz, din cauza unei boli foarte grave, deşi se afla sub tratament, a participat la dezbatere, însoţit de tatăl său, pentru a-i încuraja pe oameni să practice sport, să gândească pozitiv, pentru a fi campioni ai vieţii. Povestea lui a impresionat profund, până la lacrimi, prin tăria de caracter a lui Cătălin, prin dorinţa acestuia de a învinge.
4). Demonstraţiile sportive desfăşurate de către persoanele cu dizabilităţi (atleţi, militari invalizi/ răniţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Irak) au fost apreciate de publicul foarte numeros:
• Autoapărare-jujitsu, karate-Sensei Adrian Belean, Alexandru Belean, Attila Szanto (sportiv nevăzător), Pop Tinu Vasile (sportiv nevăzător), Mohamad Abedin (sportiv cu sindromul Down).
• Kendo-Sensei Ion Gârbea, Lucian Negoiţă-psihoterapeut, practicant de kendo în scaun rulant.

• Baschet 3×3 în scaun rulant- sportivi Fundaţia „Motivation Romania”: Ştefan Durlău, Tugui Crina, Daniel Rosoiu, Matreata Dana, Matreata Stelian, Ancuta Popa, Alin Saftel-Antrenor.

• Tir cu arcul, volei, atletism, judo-sportivi INVICTUS GAMES ROMANIA-Col.Anghelescu Nicolae-manager proiect, Cpt.Ion Gabriel-staff tehnic, Lt.Bugiu Gabi-staff tehnic/judo, Sg.maj. Zăbavă Diana-staff tehnic, Gl.bg. (r) Lupan Petre-antrenor, Plt.adj.pr. Iordache Ioan-antrenor, Florea Felix-antrenor, Ghiorghiu Andrei-antrenor, Robu Aurel- antrenor, Col.Pegulescu Augustin-tir cu arcul, Col.Petruț Dorin-tir cu arcul, Lt.col.Grigore Nicolae, Lt.col.Șerban Laurențiu-atletism, Mr.Nicola Dănuț-volei, Lt.Oprea Florin-volei, Plt.adj.pr.(rtr) Vuță Florin-volei, Plt.adj.pr.Toma Mihai tir cu arcul, Plt.adj.(rz)Bida Eugen-volei, Plt.adj.Zbânca Vasile-volei, Plt.maj.Hamza Doru-atletism, Plt.maj. Butoi Ionuț tir cu arcul, Plt.maj. Cojocaru Emil-tir cu arcul, Plt.maj.Iovi Marius, Plt.maj. Pârvu Cătălin volei, Plt.maj.Taifas Marius-volei, Plt.Dragomir Bogdan-atletism, Cap.Cănuci Marius-atletism, Cap.Ciolan-Uță Valentin-judo, Cap.Pătru Eugen-tir cu arcul.

5). Puterea transformatoare a sportului în viaţa unei persoane cu dizabilităţi intelectuale ne-a fost împărtăşită de către Denisa Iliescu (sportivă cu sindromul Down-Fundaţia Special Olimpics Romania).

6) Rolul sportului în programul de recuperare activă pentru persoanele care devin utilizatoare de scaun rulant, ca urmare a unor accidente a fost evidenţiat de d-na Erika Garnier-Fundaţia Motivation Romania, dl. George Baltă-sportiv de performanţă-rugby.
7). Pledoaria pentru „Integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi” a fost susţinută şi de către dl. George Cosac (Preşedinte CS DINAMO BUCURESTI), dl. Mihai Covaliu (Preşedinte COSR), dl. Dan Cristian Popescu (Viceprimar Primaria sector 2 Bucureşti), dl. Răzvan Cirică (Director General DGASPC sector 2), dl. Alin Cojocaru (Şef serviciu Strategii, programe, proiecte DGASPC sector 2), dl.Radu Bidiugan (Director Institutul național de cercetare pentru sport), dl. Dan Boboc (Director adjunct Institutul național de cercetare pentru sport), d-na Irina Văcărean (Preşedinte AS „Mereu împreună pentru oameni”), d-na Daniela Tontsch (preşedinte Consiliul National al Dizabilitatii din Romania), dl. Viorel Mocanu (Fundaţia Special Olympics Romania), d-na Narcisa Lecuşanu (fost sportiv de înaltă performanţă, componentă a echipei naţionale de handbal, membru în Biroul executiv şi Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal), dl. dr.Alin Popescu (medic coordonator al loturilor nationale (medical manager) al F.R.Rugby – din ianuarie 2007 pana în prezent), dl. Claudiu Fometescu (antrenor federal F.R.Baschet), dl. Octavian Amzulescu (Preşedinte F.R. Karate), dl. Virgil Stănescu (Preşedinte Sports-Hubs), d-na Monica Roşu (gimnastă, dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004, prezentator tv), dl.Dragos Preda (fost consilier al ministrului tineretului şi sportului), dl.Paul Cojocaru (antrenor de Arte Marţiale-Qwan Ki Do-F.R.A.M., fondatorul Terapiei 3 C), dl.Vasile Cristea (persoană cu dizabilităţi), dl. Silviu Stroie, dl. Mugur Popovici, d-na Florentina Camelia Medei.
8). Au pledat pentru „Integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilităţi”, prin mesaje video, şi sportivi de înaltă performanţă-Mihai Neşu, Ana maria Popescu (Brânză), Cristina Neagu, Vlad Marinescu-Preşedinte Rsportz (SUA).
9). Societatea civilă a fost reprezentată la dezbatere prin participarea a numeroşi copii-şcoli, licee, grădiniţe, centre de copii.

Daniela Tontsch, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, a afirmat: ”Sper că evenimentul de azi va avea continuitate. Mi-a fost destul de greu să aleg subiectul de azi. Prin definiţie, oamenii sunt fiinţe sociale, care trăiesc, învaţă şi se dezvoltă împreună. Din păcate foarte multe persoane cu dizabilităţi se confruntă cu izolarea socială, care este asociată cu o calitate redusă a vieţii. Accesul la sporturile adaptate nu ar trebui să fie o şansă, viaţa nu vinde bilete dus-întors. Sportul este o oportunitate de incluziune socială, iar dacă aceasta este pierdută suntem mai vulnerabili şi mai puţin realizaţi”.

Doamna Daniela Tontsch a povestit cum a fost inițiată prima Competiție de Biliard în scaun rulant, organizată de Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni, în anul 2015. Organizatorii se temeau că nu se vor înscrie în concurs minim 15 concurenți, deși erau puse în joc premii constând în dispozitive medicale. Prin implicarea directă a Danielei Tontsch și diseminarea informației, prin intermediul ziarului online al Consiliului Național al Dizabilității, s-au înscris în concurs majoritatea concurenților primei ediții a Competiției de Biliard în scaun rulant. Dorința de participare la un eveniment sportiv s-a dovedit a fi generală.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.