Irina Văcărean, președinta și fondatoarea Asociației Club Sportiv „Mereu Împreună pentru Oameni”, și-a anunțat public dorința de a participa la alegerile care vor avea loc în data de 29 mai 2021, pentru funcția de Președinte al Comitetului Național Paralimpic.

,,Candidez pentru funcția de președinte al Comitetului Paralimpic Român, la alegerile care vor avea loc pe 29 mai. Îmi doresc foarte mult să dezvolt sportul paralimpic românesc prin atragere de noi talente și deschiderea către noi sporturi. Consider că toate persoanele cu dizabilități din România au dreptul la mișcare și o viață sănătoasă. Proiectul meu de management prevede atragerea de fonduri europene și promovarea imaginii României în străinătate, inclusiv prin intermediul performerilor cu dizabilități”, a declarat Irina Văcărean.

De peste 10 ani, Irina Văcărean conduce una dintre cele mai performante companii de import și distribuție de aparatură medicală de înaltă performanță, remarcându-se, la nivel național, prin implementarea cu succes a numeroase proiecte. Poziția de antreprenoare în domeniul medical a adus-o în lumea persoanelor cu nevoi speciale, care au nevoie de ajutor. Astfel, a pus bazele Asociației Club Sportiv „Mereu Împreună pentru Oameni” , pe care a fondat-o în urmă cu șase ani și pe care a gândit-o ca un mod de a oferi susținere persoanelor cu dizabilități motorii, pentru a se integra mai ușor și pentru a rămâne activi prin sport și socializare.

În acest scop, a organizat, ani la rând, Competiția Națională de Biliard în scaun rulant, care a adus față în față jucători profesioniști și amatori de biliard, cu dizabilități locomotorii. Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant a fost extrem de bine receptată de sponsori și de mass-media care, în cei patru ani de existență, a scris sute de articole pe această temă.  

,,Experiența pe care am acumulat-o ca Președintă a Asociației, timpul pe care l-am petrecut în preajma persoanelor cu dizabilități și înțelegerea nevoilor pe care le au, precum și capacitățile manageriale pe care le-am demonstrat în cei 15 ani în care am condus afaceri de succes, mă recomandă pentru a-mi depune candidatura la funcția de Președinte al Comitetului Paralimpic Român”, punctează Irina Văcărean.

În prelungirea acestui demers de responsabilitate socială, Irina Văcărean a inițiat, în anul 2017, împreună cu Facultatea de Arhitectură, un alt proiect de suflet, și anume realizarea unui complex sportiv modern, gândit la standarde europene, complet accesorizat pentru persoanele cu dizabilități.

,,Îmi propun ca pe perioada mandatului meu, acest complex sportiv să se materializeze pentru a oferi persoanelor cu dizabilități șansa de a practica sportul la standarde de performanță care să îi ajute să aibă acces la competiții internaționale. Mă simt legată de această comunitate de oameni extraordinari și vreau să îi ajut să își atingă potențialul prin sport, performanță și socializare de calitate, să își dezvolte abilitățile, multe nedescoperite încă. Susținerea voastră mă poate ajuta să îndeplinesc idealul nostru de a le oferi o viață demnă, activă și împlinită, precizează Irina Văcărean.

Irina Văcărean este inițiatoarea proiectelor speciale ,,Trepte spre normalitate”, ,,Dar din suflet pentru normalitate”, ,,Targuri pentru Crăciun”, ,,Primăvara iubirii”, care au avut ca scop final creșterea vizibilității și încrederii persoanelor cu dizabilități. 

De asemenea, Irina Văcărean ește președinta Asociației Obștești Europa, din Republica Moldova (2015-2020), care are ca scop să promoveze conștientizarea valorilor și principiilor europene și să faciliteze și să asigure accesul la practica și legislația comunitară a tuturor persoanelor fizice și juridice din Republica MoldovaAceasta a desfășurat activități pentru diseminarea celor mai bune practici de funcționare instituțională după modelul european, conștientizarea drepturilor fundamentale recunoscute prin tratatele și acordurile internaționale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. 

În calitate de candidat la funcția de Președinte al Comitetului Paralimpic Român, Irina Văcărean propune Strategia de dezvoltare 2021-2025, care stabilește prioritățile și direcțiile Comitetului pentru următorii patru ani. Prin aceasta, se urmărește identificarea potențialului care are ca scop identificarea potențialului uman de dezvoltare sportivă printre persoanele cu dizabilități, ramurile sportive pentru care poate exista o nouă abordare și planificarea coerentă a tuturor acțiunilor Comitetului Paralimpic Român, pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât acesta să devină o organizație relevantă la nivel național și internațional, lucru care să ducă la creșterea încrederii și puterii tuturor membrilor săi.

Strategia poate fi dusă la bun sfârșit prin stabilirea, implementarea și evaluarea a șapte obiective majore pentru dezvoltarea sportului pentru persoanele cu dizabilități și a Comitetului Paralimpic Român incluzând: creșterea unei noi generații de sportivi, mărirea numărului de sportivi, dezvoltarea sportului de performanță, creșterea bazei materiale, creșterea vizibilității pe plan national și internațional a Comitetului Paralimpic Român și a cluburilor membre, dezvoltarea relațiilor cu autoritățile și dezvoltarea relațiilor internaționale.

Comitetul Paralimpic Român este o persoană de drept privat, înființată în 1990 ca Federația Română a Sportului pentru Persoanele cu Handicap și care, din anul 2009, a primit actuala denumire prin Legea 34/2009 cu privire la modificarea și completarea Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000 și este singurul organism de specialitate cu mandat de reprezentare la nivel internațional pentru sportivii cu handicap. El are ca scop promovarea sportului printre persoanele cu handicap și dezvoltarea de strategii pentru atragere către sportul de performanță a membrilor săi.

One Comment

  1. Vlasceanu Anișoara

    Mult succes stimata doamna , cred că meriți cu desăvârșire aceasta funcție de PRESEDINTE AL COMITETULUI NATIONAL PARAOLIMPIC!
    Esti născuta LiDER , apreciez și respect toată munca depusă de a lungul anilor ! Haideți oameni buni să alegem bunul din cel mai bun ! IRINA VĂCAREAN PREȘEDINTE al Comitetului Național PARAOLIMPIC

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.