Peste 200 de copii vor primi în continuare sprijin pentru educație. Prin continuarea Proiectului deschis în 2020, ,,Împreună schimbăm destine”, finanțat de Kaufland România, Fundația Inovații Sociale Regina Maria poate continua activitatea atât în cele două centre educaționale pe care le gestionează de peste opt ani, cât și în noul centru deschis în acest an la Corbeanca.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt peste 200 de copii clasele 1-8 din Băneasa, Clinceni și Corbeanca, cei mai mulți provenind din familii cu mari dificultăți socio-materiale, monoparentale, familii foarte numeroase sau  cu disponiblitate emoțională redusă, pe care Fundația îi susține, în principal, prin activitățile de educație formală și informală, dar și printr-o masă caldă în fiecare zi.

,,Educația este un drept garantat, indiferent de contex social, familial sau economic. Din păcate, prea puțini copii care provin din medii defavorizate reușesc să beneficieze de el, să-și depășească condiția de acasă și să aibă perspectiva unui viitor mai bun. Abandonul școlar e o realitate profundă a societății în care trăim, așa că o dată în plus, considerăm că este de datoria noastră să ne implicăm cu măsuri concrete. Prin continuarea proiectului ,,Împreună schimbăm destine”, alături de partenerii noștri de la Fundația Inovații Sociale Regina Maria, securizăm accesul la educație și suport emoțional pentru peste 200 de copii care au dreptul la normalitate”,declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

,,Kaufland România reprezintă pentru noi cel mai implicat partener în proiectele Fundației. De când am început colaborarea, compania a contribuit cu peste 300.000 euro în proiectele noastre, atât cele de sănătate, cât și de educație. Amintesc aici achiziția de acum 4 ani a unui eco-cardiograf super performant cu ajutorul căruia am oferit peste 7.000 de consultații de specialitate, investiția majoritară în cabinetul de stomatologie pentru persoane cu dizabilități, susținerea pe perioada îndelungată a unei părți importante din activitatea stomatologică socială, reacția extrem de promptă la declanșarea pandemiei când ne-au susținut necondiționat în menținerea deschisă a clinicilor, iar în ultimii doi ani unul din cei mai importanți susținători ai centrelor educaționale ale Fundației, acoperind peste 50% din costurile acestora!”, spune Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.