Șeful statului a promulgat, vineri, 23 iulie, legea care prevede că valoarea indicatorului social de referință (ISR) se actualizează din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent. Prin urmare, toate ajutoarele sociale vor crește.

Mai exact, este vorba de Legea 225/2021pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Aceasta a fost publicată, joi, 28 iulie 2021, în Monitorul Oficial.

,,Valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică. În situația în care rata medie anuală a inflației are valoare negativă, se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referință”, se arată în propunerea legislativă.

Indicatorul social de referinţă se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire. Actualizarea anuală a ISR-ului se va face începând din 2022, la data de 1 martie.

De asemenea, valoarea ISR este avută în vedere la elaborarea legilor bugetare anual, aşa cum este prevăzut în propunere.  

Conform Legii nr. 76/2002, ISR reprezintă ,,unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă„.

În prezent, valoarea indicatorului social de referință (ISR) este de 500 lei, stabilită în 2008. Practic, timp de 13 ani, ajutoarele sociale au rămas aceleași, în ciuda creșterii prețurilor.

Inițial, parlamentarii stabiliseră că valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, dar aceste termene nu au fost respectate:

a) la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei;

b) la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei;

c) la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei.

Printre drepturile care se acordă în funcție de ISR se numără: indemnizația de șomaj, venitul minim garantat, ajutorul pentru persoanele cu handicap, sprijin pentru creșterea copilului, prima de inserție pentru absolvenții care se angajează, subvenția de la stat pentru angajatorii care primesc șomeri etc

2 Comments

  1. Buna deci am indemnizație 375 din Luna martie va fi mai mare ?

  2. Deci din Luna martie voi avea indemnizația mai mare De 375lei ??

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.