Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, 14 mai 2024, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ prevede că persoanele cu handicap vor avea acces gratuit în mijloacele de transport în comun, în magazine și în alte spaţii, cu câini ghid. 

,,Câinele-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternative”, se arată în lege.

Astfel, potrivit legii, constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele-ghid.

Cei care refuză accesul cu câini-ghid vor putea fi sancționați pentru discriminare cu amendă cu o valoare cuprinsă între 10.000 și 25.000 lei.

Legea USR, inițiată de deputata Oana Țoiu și senatoarea Silvia Dinică, a fost adoptată de Parlament în aprilie, fiind nevoie doar de promulgare pentru ca măsurile să fie puse în aplicare.

De acum, persoanele cu handicap pot fi însoțite de câini ghizi, au acces în toate spațiile publice! Asta după ce accesul în spații vitale le-a fost mult timp îngrădit de statul român. După ani de umilințe, uși închise și neputință, acești oameni se pot bucura de normalitate! Aparent, normalitatea în România este ceva de domeniul SF, iar autoritățile par a trăi de cele mai multe ori într-o lume paralelă. Este absurd să fii nevoit să stai prin instanțele de judecată pentru un drept ce ține de un minim bun simț. Mă bucur că, de astăzi, le pot spune persoanelor cu dizabilități că pot merge oriunde alături de câinii lor ghid, fără a mai fi discriminate”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.

În expunerea de motive a legii, se arată că, potrivit datelor centralizate de Autoritate Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) din 2021, în România sunt aproximativ 800.000 de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă aproximativ 4% din populația totală a țării.

De asemenea, conform datelor furnizate de Asociația Națională a Câinilor Ghizi din România (ANGR), în prezent există mai puțin de 100 de câini ghizi înregistrați în țară. Cu toate acestea, cifrele nu reflectă neapărat situația din teren, deoarece multe persoane cu dizabilități aleg să aducă câini-ghizi din alte țări.

Potrivit aceleiași legi, „persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală”.

,,În condițiile în care autoritățile statului şi-au asumat obligația de a accesibiliza mijloacele de transport pentru persoanele cu dizabilități (mijloacele de transport în comun şi stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor stații etc.) şi de a oferi echipamente, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea, adesea aceste tipuri de măsuri care să faciliteze deplasarea persoanelor cu dizabilități nefiind implementate, considerăm că se justifică acordarea unui sprijin constând în scutirea de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român pentru autovehiculele special modificate față de configurația inițială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap”, se mai arată în expunerea de motive a legii recent promulgate.

În prezent, pentru omologarea unui vehicul adaptat pentru persoanele cu dizabilități (omologare individuală), tariful este de 1600 lei.

,,De ce, dacă ești în scaun cu rotile, să plătești sute de euro în plus la RAR când îți adaptezi mașina să o poți conduce? O nedreptate pe care, de acum, am îndreptat-o. De ce nevăzătorii să fie opriți la ușă în restaurante ori instituții? Sau să fie lăsați cu orele în stradă pentru că îi refuză taxi-urile sau mașinile de ride-sharing?”, concluzionează deputata USR Oana Țoiu.

.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.