Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 16 septembrie 2021, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 7 septembrie, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu data de 1 noiembrie 2021.

Proiectul de Lege promulgat stabilește că persoanele cu venituri mici pot primi mai multe ajutoare bănești, printre care ajutorul pentru încălzire, pe parcursul sezonului rece, și ajutorul suplimentar pentru consumul de energie, care se va acorda pe toată perioada anului.

„Legea va avea două componente. Una, de subvenție la factură, în funcție de consumul de energie pe care și-l asumă consumatorul, se va face diferit, în funcție de prețul de referință pentru diferitele tipuri de energie – energie electrică, termică, gaz sau combustibil solid. În același timp, va exista un supliment, care se va acorda pe toată perioada în care consumatorul accesează surse de energie”, a explicat Ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit Legii, persoanele cu venituri de până la 1.386 lei pe membru de familie şi de 2.053 lei pentru persoanele singure vor putea să ceară ajutor de la stat pentru  încălzire.

În momentul de față, se acordă ajutorul de încălzire pentru familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 800 lei pe membru de familie şi 1.082 lei pentru persoanele singure, aşa cum prevede OUG 208/2020.

În plus, au fost adoptate amendamente şi cu privire la valoarea de referinţă (nivelul maxim al ajutorului pentru încălzirea locuinței aferent unei luni) în funcţie de sistemul de încălzire utilizat. Dacă în textul iniţial se ofereau 250 lei pe lună pentru gaze naturale, 500 de lei pe lună pentru energie electrică şi 160 lei pe lună pentru combustibili solizi sau petrolieri, un amendament adoptat majorează sumele la 375 lei, 650 de lei, respectiv 320 lei.

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

  • în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  • în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  • în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
  • în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  • în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  • în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
  • în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
  • în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

Ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat, documente ce trebuie depuse, individual sau prin asociaţiile de proprietari/ locatari, la primăria din localitate, de regulă, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Cei care au venituri lunare mai mici de 1.386 lei/membru din familie sau 2.053 lei/persoană singură vor putea beneficia de un supliment financiar, acordat pe tot timpul anului, pe lângă ajutorul pentru căldură, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate: (a) 30 lei pentru consumul de energie electrică; (b) 20 lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri; (c)10 lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună. Acest supliment pentru încălzire va fi acordat pe tot parcursul anului, nu doar în perioada noiembrie – martie, așa cum se-ntâmplă în cazul ajutorului acordat pentru încălzire.

Potrivit Legii 226/2021, consumator vulnerabil este considerată persoana singură sau familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale.

Consumatorii vulnerabili din motive de sănătate sunt persoanele care fie necesită aparate electrice pentru menținerea în viață sau menținerea stării de sănătate, fie au probleme de sănătate care împiedică sau restricționează mobilitatea și/sau deplasarea.

„Pentru un pensionar cu o pensie minimă în momentul de față, dacă pentru sezonul rece, sprijinul la factura de energie era de aproximativ 100 de lei, acum, pe noua lege a consumatorului vulnerabil, sprijinul va fi de aproximativ 600 de lei în perioada sezonului rece plus extrasezon, prin cele două tipuri de sprijin: subvenție și supliment”, a mai precizat Raluca Turcan.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.