Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația AbilityHUB, a organizat luni, 13 decembrie 2021, în intervalul orar 11.00-14.30, dezbaterea cu tema „Lipsa accesului la muncă pentru persoanele cu dizabilități, cauze și soluții”, prin intermediul platformei zoom.

În contextul acestei tematici, pentru prima dată în România, a fost prezentat un concept nou compus din sesiuni live de prezentare a unor candidați – persoane cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă.

Intervențiile speakerilor s-au concentrat pe nevoile de bază ale persoanelor cu dizabilități, urmărind în principal creșterea nivelului de incluziune profesională a acestora și dezvoltarea de noi abilități importante pentru ele. La eveniment au participat 200 de persoane.

Pe lângă persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, la eveniment au participat reprezentanți ai ONG-urilor care au ca obiect de activitate protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități, specialiști în domeniul angajării persoanelor cu dizabilități, angajatori incluzivi, reprezentanți ai Parlamentului, reprezentanți ai instituțiilor publice.

Cu suportul unor specialiști din domeniile: Familie, Educație, Sănătate, Legislație, Acces, Integrare adaptată și surse de finanțare în domeniu, a fost analizată problematica integrării în muncă a persoanelor cu dizabilități, cu scopul de a găsi soluții pentru o integrare mai rapidă și facilă a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

În cadrul evenimentului, au fost invitați să vorbească Florica Cherecheș, președinte al Autorității Naționale pentru persoanele cu dizabilități, Dana Nuță, fondator AbilityHub, Ionuț Georgescu, vicepreședine și Managing partner AbilityHub, Radu Szekely, consilier al ministrului educației, până de curând Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse, Adrian Bulgaru, directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), Ana Crâșmaru, HR AbilityHub, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Dacian Pribeanu, sportiv cu deficiențe de vedere care a reprezentat România la campionatele Europene, mondiale și olimpiada de șah, Mălina Teodora Birău, specialist recrutare AbilityHub, Florea Ghiorghiță, avocat practician, persoană cu dizabilități, Arabela Acalinei, președinta Asociației Neuro Move CMT și a Alianței Europene pentru Asociații de Boli Neuromusculare EAMDA și Dan Patzelt, activist social și fondator al Asociației pentru Dezvoltare Urbană.

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a subliniat că integrarea persoanelor cu dizabilitați în câmpul muncii este o adevărată luptă, iar discriminarea și lipsa facilitaților joacă un rol important în viitorul acestora. Ea a povestit o experiență personală, care arată că este nevoie să eliminăm mentalitățile greșite și prejudecățile vizavi de persoanele cu dizabilități. O persoană angajată într-o instituție a sunat-o în urmă cu aproximativ două luni, pentru a-i cere informații, rapoarte naționale și internaționale legate de sfera dizabilității. Timp de două luni, au avut o colaborare constantă – întâlniri pe zoom, unde Daniela i-a explicat ceea ce nu era clar, oferindu-i prin intermediul mailului materialele solicitate.

Surpriza vine la finalul unei discuții, când persoana respectivă îi spune usor jenată să-i faciliteze întâlnirea cu o persoană cu dizabilități, deoarece șeful ei trebuie să știe că a lucrat cu o persoană cu dizabilități. ,,Credeți-mă! Timp de 20 de secunde am rămas mută. Apoi am întrebat – eu ce sunt? Dar am gândit – eu ce mama naibii sunt?”, a mărturisit Daniela.

,,Includerea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii va reuși doar dacă înlăturăm stereotipurile și prejudecățile pe care companiile și societatea în general le au față de persoanele cu dizabilități”, a adăugat Daniela Tontsch.

Florica Cherecheș, președinte ANDPDCA, a întărit această idee, precizând că angajarea persoanelor cu dizabilități trebuie să fie o preocupare pentru cât mai multe persoane.

„Este nevoie de un efort comun ca să eliminăm stereotipurile și prejudecățile referitoare la persoanele cu dizabilități, să le dăm încredere în ele însele și să le susținem pentru a se angaja, pentru a-și pune în valoare abilitățile și competențele. În același timp, e important să instruim și angajatorii ca să înțeleagă tipurile de handicap și cum să se raporteze la acestea, dar și să-i informăm cu privire la oportunitățile pe care le au de a subvenționa adaptarea rezonabilă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. ANDPDCA susține prin politicile publice promovate și prin proiectele dedicate persoanelor cu dizabilități, creșterea gradului de ocupare a acestei categorii sociale”, a afirmat Florica Cherecheș.

Dana Nuță a vorbit despre unele aspecte esențiale care ne ajută să înțelegem de ce sunt atât de multe piedici în această zonă de integrare în muncă. Un prim element ar fi calitatea de pacient a persoanelor cu dizabilități, astfel încadrarea în grad de handicap depinde 100% de specialiști din domeniul sănătății, fie că e vorba de medici, psihologi, asistenți sociali etc. Ea a subliniat că este foarte important să înțelegem că în aceste evaluări zona socio-profesională este foarte puțin acoperită, iar vizavi de încadrarea în grad de handicap există anumite criterii medico-sociale de încadrare în baza cărora se dau aceste certificate.

Dana Nuța spune că ceea ce ne lipsește astăzi este translatarea de la hârtie la om, iar singura soluție este ca persoanele cu dizabilități să ajungă la interviuri, să fie cunoscute mai departe de aceste codificări.

Ionuț Georgescu a precizat că un factor determinant în încadrarea persoanelor cu dizabilități este educația, iar a te educa este o responsabilitate personală. El consideră că nu există școală care să te poată forma așa cum te formează munca.

,,Noi vă reprezentăm în relația cu companiile mari, private, care au obligația de a vă angaja, cu instituțiile statului și în relația cu ONG-urile. Dumneavoastră, persoanele cu dizabilități care sunteți în căutarea unui loc de muncă trebuie să vă reprezentați pe voi înșivă. Noi vă putem deschide ușa, vă putem trimite la interviuri, vă putem consilia și îndruma. Educația și munca nu vor mai fi așa cum au fost odată, deoarece suntem într-o tranziție globală. Nu o să mă opresc până când acest domeniu nu va fi respectat, pentru că avem legislația de partea noastră și pentru că am cunoscut sute de persoane cu dizabilități prin interviuri directe și mi-e clar că acești oameni trebuie să muncească. Mai departe, e important să ne educăm fiecare în parte”, a declarat Ionuț Georgescu, vicepreședine și Managing partner AbilityHub.

În cadrul evenimentului au fost trei sesiuni de prezentări ale candidaților, persoane cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, o parte dintre aceste persoane fiind absolvenți de studii superioare. De menționat că a fost pentru prima dată când un candidat s-a prezentat în fața unui public, de 200 de persoane, format din reprezentanți ai ONG-urilor care au ca obiect de activitate protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități, specialiști în domeniul angajării persoanelor cu dizabilități, angajatori incluzivi, reprezentanți ai Parlamentului, reprezentanți ai instituțiilor publice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.