Legislația în baza căreia funcționează centrele de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități, persoane vârstnice dependente și celelalte servicii sociale va fi reformată din temelii. Astfel, niciun centru nu va mai funcționa fără verificări în teren, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat.

După cazurile deosebit de grave descoperite în ultimele luni, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au inițiat modificarea legislației privind asistența socială din România. Modificările au fost prezentate în primă lectură în timpul ședinței de Guvern de vineri, 8 septembrie 2023.

Potrivit Ministerului Muncii, una dintre principalele modificări vizează faptul că ,,niciun serviciu social nu va mai putea funcţiona, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali”. 

O altă modificare legislativă vizează înfiinţarea registrului naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuirea registrului electronic unic al serviciilor sociale, astfel încât inspectorii care fac verificările din teren să aibă, în timp real, toate datele necesare.

,,Se introduc controalele inopinate pentru ca furnizorii de servicii sociale să respecte drepturile beneficiarilor în permanență, nu doar atunci când sunt în procedura de obținere a acreditării sau a licenței de funcționare. Este introdus conceptul de „client misterios”. Voluntarii contractați de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială vor putea fi prezenți în aceste centre. În baza constatărilor sunt inițiate controalele în teren ale inspectorilor”, a precizat Ministerul Muncii.

Conform sursei citate, se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control.

În plus, doar întreprinderile de economie socială, ONG-urile, cultele recunoscute de lege și instituțiile statului vor mai furniza astfel de servicii. Entitățile înființate în scopul obținerii de profit nu mai pot oferi servicii sociale.

,,Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației”, se mai arată în comunicat.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, spune că modificările legislative din domeniul asistenței sociale vizează câteva aspecte. Printre acestea se numără preocupările pentru respectarea și protejarea intereselor persoanelor beneficiare ale sistemului de servicii sociale.

Toate modificările propuse cadrului legislativ din domeniul asistenței sociale au avut în vedere preocupările pentru respectarea și protejarea intereselor persoanelor beneficiare ale acestui sistem, consolidarea rolului inspectorului social, sancționarea exemplară a abaterilor și, nu în ultimul rând, parteneriatul nostru cu societatea civilă”, a declarat ministrul Simona Bucura – Oprescu.

Proiectul de lege care corectează, actualizează şi eficientizează ecosistemul asistenţei sociale în România a fost a pus în transparenţă decizională de MMSS, începând din data de 8 septembrie 2023. Astfel, ,,orice persoană sau entitate interesată poate consulta deja şi interveni în cadrul procesului de transparenţă, iar consultarea se face pe pagina de internet a ministerului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

El a menționat că s-a ajuns la această formă după o altă serie lungă şi intensă de consultări cu societatea civilă şi cu toate instituţiile implicate şi această deschidere la dialog există în continuare.

Proiectul de lege poate fi consultat de persoanele interesate aici: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/7027-20230908_proiect-lege-modific-completare-acte-normative-asistenta-sociala.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.