Ministerul Muncii propune trei proiecte de ordonanță de urgență care prevăd măsuri de sprijin pentru şomerii şi pentru beneficiarii de ajutor social care se angajează, pentru angajatorii persoanelor cu dizabilităţi, dar şi utilizarea semnăturii electronice la angajare, precum şi în relaţiile angajatorului cu instituţii publice.

În plus, măsurile vizează şi reglementări referitoare la telemuncă, în condiţiile în care numărul contractelor cu clauză de telemuncă a crescut de 8 ori faţă de perioada similară a anului trecut. Planul de măsuri a fost prezentat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, în sedința de guvern, de joi, 15 aprilie. Pentru a intra în vigoare, prevederile trebuie adoptate de guvern sub forma unor ordonanțe de urgență.

Măsurile propuse de Ministerul Muncii sunt următoarele:

  • Pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj care se angajează cu normă întreagă în termen de 6 luni de la data stabilirii dreptului la indemnizaţia de şomaj se acordă o sumă lunară reprezentând 50% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, în prezent procentul fiind de 30%.
  • Menţinerea acordării ajutorului social pentru o perioadă de 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane beneficiare de ajutor social apte de muncă, cu condiţia încheierii unui raport de muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
  • Angajatorii care menţin contractele individuale de muncă încheiate cu persoanele cu dizabilităţi primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni consecutive, pentru fiecare persoană din această categorie, un sprijin financiar de 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
  • 50% din salariu, dar nu mai mult de 1.250 lei, timp de 12 luni, pentru încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată în perioada stării de urgenţă sau de alertă, a persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul III.

Noi prevederi la încheierea contractului individual de muncă, ce vor permite părților să utilizeze semnătura electronică (avansată sau calificată însoțită de marca temporală), fără ca acest lucru să poată fi însă impus angajatului de către angajator.

De asemenea, angajatorul va putea folosi semnătura electronică și în raporturile cu instituțiile publice, la întocmirea documentelor din domeniul relațiilor de muncă. Pe de altă parte, angajatul nu va putea fi obligat să utilizeze semnătura electronică, dar părțile au obligația să folosească același tip de semnătură la încheierea unui act.

Ministerul Muncii propune şi reglementări referitoare la telemuncă, luând în calcul faptul că, în prezent, sunt aproape 400.000 de contracte de muncă cu clauză de telemuncă din totalul de 6,5 milioane, faţă de doar 50.000 în martie anul trecut, o creştere de 8 ori înregistrată într-un an.

Proiectul prevede faptul că angajatul este obligat să respecte şi să asigure confidenţialitatea informaţiilor şi documentelor utilizate în timpul activităţii, iar angajatorul trebuie să asigure instruirea adecvată a salariaţilor cu privire la utilizarea echipamentelor necesare telemuncii. Activitatea va fi verificată tot prin utilizarea tehnologiei informaţiei. 

O altă măsură ce urmează să fie luată vizează microîntreprinderile cu maxim 9 angajaţi, care reprezintă peste 445.000 în total.  Aceasta va fi instituită, printr-o modificare a Codului Muncii, care va elimina obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern. Specificarea atribuţiilor postului se va putea face verbal, iar evidenţa orelor de muncă va fi făcută în condiţiile stabilite cu angajatul, prin acord scris.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.