La ora actuală, cercetători din mai multe ţări fac eforturi, contracronometru, pentru a descoperi cât mai curând o modalitate de a combate pandemia de coronavirus. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la 20 martie existau 44 de candidați pentru un vaccin anti-COVID-19 în diverse stadii de evaluare clinică.
Singurii cercetatori din România care s-au aruncat în această competiție mondială și care și-au asumat responsabilitatea de a crea un vaccin împotriva COVID-19 sunt imunologii de la Institutul OncoGen. Iar recent, aceștia au primit recunoașterea muncii lor.
OMS a făcut public, ieri, 8 aprilie, un document, care prezintă toate centrele medicale angrenate în descoperirea unui vaccin care să oprească efectele dezastruoase ale pandemiei. Iar OncoGen se află pe lista publicată, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.
,,Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște centrul OncoGen, Timișoara, ca fiind singurul din România care are în testare un vaccin împotriva Covid-19. Acest lucru atestă ceea ce am mai spus. Centrul OncoGen se află în liga mare a cercetării mondiale alături de institute și companii recunoscute pentru performanța în cercetarea medicală de vârf. Aveți încredere în cercetarea românească. Noi mergem înainte!”, a transmis prof.univ.dr. Virgil Păunescu, directorul OncoGen Timișoara, pe pagina de facebook a instituției.
Vaccinul creat, încă din luna ianuarie, de cercetătorii de la OncoGen, cel mai mare institut de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din Estul Europei, derivă din tehnologia utilizată în vaccinarea personalizată în cancer, bazată pe „long neoantigen peptides”.
În acest moment testarea a intrat în linie dreaptă. Mai exact, eficiența vaccinului e testată pe celule umane.
,,Vaccinul e momentan în faza de testare în laborator pe celule umane. Ne interesează cum reacționează întreg sistemul imun la diferite concentrații de vaccin. Acesta are mai multe subcomponente – el este un amestec de proteine – le testăm pe fiecare în parte”, a precizat profesorul de Imunologie, Virgil Păunescu.
Deși vestea că un vaccin românesc împotriva COVID-19 intră în faza de testare a generat speranță, totuși trebuie să ne păstrăm realismul.
,,Continuăm, așadar, să lucrăm. Oricum, cred că în mod realist, un vaccin poate să apară în mai puțin de un an, indiferent cine îl va face și îl va produce mai repede”, a afirmat prof.univ.dr. Virgil Păunescu.
Potrivit acestuia, Institutul Oncogen este unul de cercetare-dezvoltare. Acesta poate dezvolta un vaccin, poate produce aproximativ 1000 de doze din acest vaccin și poate să-l testeze în fazele I și II, însă nu poate fabrica milioane de doze din acest vaccin. Institutul Cantacuzino trebuie să se ocupe de fabricarea vaccinului.