Inspectorii financiari vor verifica modul în care ONG-urile au utilizat banii proveniți din sponsorizări, de la bugetul de stat ori din redirecţionarea impozitului pe venit.
În data de 3 septembrie 2018, a intrat în vigoare un act normativ care stabileşte că inspectorii MFP vor controla sumele de bani primite de organizaţiile non-profit. Prin acest act normativ au fost reglementate mecanismele de verificare a modului în care sunt utilizaţi banii acordaţi prin sponsorizări, de la bugetul de stat ori din redirecţionarea impozitului pe venit.
După articolul 48 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, se introduce un nou articol 481, cu următorul cuprins:
“Art. 481.
Controlul privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul general consolidat al statului în condițiile prezentei ordonanțe se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice prin aparatul de inspecție economico-financiară, așa cum este definit la art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012.”
Potrivit OG nr. 18/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecției economico-financiare efectuate de Ministerul Finanțelor Publice, inspectorii MFP vor controla:
– modul de respectare a utilizării mijloacelor financiare și a bunurilor materiale primite de beneficiarii sponsorizărilor și mecenatelor, în scopul pentru care au fost transferate;
– modul de respectare a utilizării fondurilor primite de beneficiarii sumelor redirecționate din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
– modul de utilizare a fondurilor publice acordate de la bugetul general consolidat pentru finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor non-profit.