Pe măsură ce medicii au acumulat mai multă experiență în tratarea pacienților infectați cu coronavirus, o schimbare de atitudine a avut loc. Aceștia au înțeles că ventilarea mecanică nu este singura variantă pentru a trata pacienții critici. Dacă inițial pacienții aflați în stare gravă umpleau unitățile de terapie intensivă, în prezent medicii încep să exploreze și alte alternative, notează Agenția Reuters.
Chiar de la debutul pandemiei de coronavirus, ventilatoarele mecanice au reprezentat una dintre principalele arme pentru salvarea pacienților. La câteva săptămâni de la apariția globală a bolii din februarie, guvernele din întreaga lume s-au grăbit să dezvolte sau să cumpere ventilatoare și au făcut comenzi uriașe puținilor producători din lume, ceea ce a dus la întârzierea livrărilor.
Cu toate acestea, pe măsură ce medicii au înțeles mai bine boala, au început să folosească mai puțin ventilarea artificială.
Agenția Reuters a intervievat 30 de medici și profesioniști din domeniul medical din mai multe țări, precum China, Italia, Spania, Germania și Statele Unite, care au experiență în tratarea pacienților cu COVID-19. Aproape toți au fost de acord că ventilatoarele sunt foarte importante și au ajutat la salvarea multor vieți de la începutul pandemiei. În același timp, mulți au evidențiat riscul folosirii celor mai invazive tipuri de ventilatoare – ventilatoarele mecanice – prea devreme sau prea frecvent la pacienți.
De altfel, pe măsură ce pandemia s-a extins, procedurile medicale au evoluat, în condițiile în care medicii au început să înțeleagă mai bine boala și ce medicamente au rezultate mai bune.
Alternative de tratament mai puțin invazive
În clinica Bethanien din Moers, nord-vestul Germaniei, pacienții cu COVID-19 sunt foarte rar intubați. Șeful clinicii, Thomas Voshaar, un reputat medic pulmunolog, argumentează împotriva intubării precoce a pacienților infectați cu noul coronavirus, considerând că ventilarea mecanică afectează plămânii pacienților.
În cazul unui pacient cu o formă gravă de COVID-19, medicii de la clinica Bethanien au ales administrarea de morfină și utilizarea măștii de oxigen. Pacientul s-a recuperat în câteva zile și ulterior a fost externat, fiind considerat vindecat.
Medicii intervievați de Reuters au fost de acord că ventilarea mecanică este de multe ori singura opțiune atunci când starea pacienților se deteriorează brusc, de obicei, din cauza „furtunii de citokine”, declanșate de o ambalare a propriului sistem imunitar, care conduce la o reacție hiperinflamatorie ce poate deveni mortală.
Pandemia de COVID-19 a fost comparată cu pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919, care a ucis 50 de milioane de oameni în întreaga lume. Ca și atunci, boala este nouă, severă și se răspândește rapid, depășind limitele cunoștințelor medicale necesare pentru a face față acesteia.
Când cazurile de coronavirus au început să crească în Louisiana, medicii de la cel mai mare sistem spitalicesc al statului american, Ochsner Health, au observat un aflux de pacienți cu sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA). Aceștia aveau inflamații la nivelul plămânilor care îi făceau să aibă mari dificultăți în a respira.
,,Inițial îi intubam foarte repede pe acești pacienți, imediat ce manifestau detresă respiratorie. În timp, am învățat să nu mai facem acest lucru”, a declarat directorul medical al Ochsner Health, Robert Hart, pentru Reuters.
Echipa de medici de la grupul Ochsner Health a încercat, în schimb, alte metode la acești pacienți: folosirea de măști de oxigen sau a unor tuburi nazale – similar cu ce se întâmplă la clinica Bethanien din Germania.
,,Pare să aibă rezultate mai bune”, a menționat Robert Hart.
Dispozitive pentru apneea în somn, adaptate pentru COVID-19.
O altă metodă a fost testată la spitalul Warrington din Cheshire, Marea Britanie. Când cazurile de pacienți cu Covid-19 în stare critică au devenit tot mai numeroase, iar ventilatoarele erau insuficiente – spitalul dispunând de doar 12 paturi de terapie intensivă cu ventilatoare, medicii au decis să folosească dispozitive medicale numite ,,cutii negre” (black boxes), folosite pentru tratarea la domiciliu a sindromului de apnee în somn.
Aceste dispozitive au fost modificate pentru a fi folosite la pacienți cu Covid-19, iar medicii spun că, dacă metoda este folosită devreme, scade riscul ca pacienții să aibă nevoie de metode mai invazive de ventilare, iar recuperarea pacienților este mult mai rapidă.
,,Am urmărit foarte atent ce s-a întâmplat în alte țări, mai ales în Italia, și am învățat de la ei”, a declarat dr. Mark Forrest de la spitalul Warrington, pentru Sky News.
Medicul și echipa sa și-au dat seama, pe baza observațiilor din alte țări, că ventilatoarele nu sunt ,,soluția magică” pentru tratamentul Covid-19.
,,Cutiile negre”, care sunt considerabil mai ieftine decât versiunile din spital, sunt suficient de simple, pentru ca pacienții să le poată folosi acasă, timp de cel mult 12 ore.
Medici de la unitatea de terapie intensivă a spitalului au remarcat că pacienții la care se folosește imediat o ,,cutie neagră” se stabilizează repede, uneori chiar în 15 minute, și nu mai au nevoie de ventilare.