Federația Română de Canotaj, Biroul Sportului Paralimpic – Ministerul Sportului, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), lansează primul proiect național, dedicat persoanelor cu dizabilități, pentru asigurarea accesului la activități sportive, respectiv paracanotajul, anunță ANPDPD.

Acest demers are în vedere implementarea Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și obligațiile ce decurg din ratificarea acesteia, cu privire la dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa la activități sportive în condiții de egalitate cu ceilalți.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități vor susține participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive și vor sprijini identificarea celor care sunt interesați să practice canotajul. De asemenea, vor fi organizate evenimente sportive de canotaj pentru aceste persoane.

Canotajul este sportul cu cel mai mare număr de medalii aduse României. Prin urmare, Federația Română de Canotaj încurajează persoanele cu dizabilități din România să practice acest sport și să facă performanță în domeniu. 

„Sportul trebuie să fie un domeniu deschis pentru toată lumea pentru că are puterea de a schimba vieți! Așa cum a făcut dintotdeauna, Federația Română de Canotaj caută să se asigure că respectă principiile corectitudinii și ale egalității de șanse. Mă bucură foarte mult acest parteneriat și consider că persoanele cu dizabilități pot să facă performanță. E de datoria noastră să le dăm șansa de a demonstra cât de muncitori, pasionați și ambițioși sunt. Canotajul românesc va putea fi astfel reprezentat cu succes și la Jocurile Paralimpice. Mulțumesc Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru acest demers”, a declarat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.

Persoanele interesate sunt rugate să se înscrie în grupul de paracanotaj, printr-un mesaj pe adresa: paracanotaj@anpd.gov.ro.

Potrivit ANPDPD, antrenamentele vor începe anul acesta, începând cu luna septembrie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.