Ambiție. Determinare. Entuziasm. Luptă. Dedicare. Perseverență. Încredere. Sfidare a destinului. Toate acestea sunt ingredientele unei rețete de succes – rețetă pe care Chelsea Werner o împărtășește și altora. Tânăra este fără îndoială personificarea cuvântului ,,a inspira”. Născută cu sindrom Down, Chelsea părea să fie condamnată la durere și eșec. Deși medicii i-au spus că nu va fi un copil normal, ea a făcut mai mult decât unul sănătos. Acest diagnostic nu a împiedicat-o să facă performanță în gimnastică.

Chelsea a început gimastica la vârsta de 4 ani, ca o modalitate de a-și îmbunătăți tonusul muscular slăbit, însă sportul i-a deschis calea spre un univers plin de posibilități nebănuite, spre o aventură incredibilă. Ea a demonstrat un talent extraordinar la gimnastică, câștigând multe medalii și trofee. Deși la început i-a fost greu la antrenamente și fiecare mișcare pe care o executa constituia o adevărată provocare. De abia reușea să-și mențină echilibrul pe bârnă și se accidenta foarte des, conform spuselor ei. Însă Chelsea nu s-a dat bătută.

Datorită voinței și dedicării ei, ea a participat la prima competiție de gimnastică, la vârsta de 8 ani.

Deși se antrena din greu, în primii trei ani se clasa mereu pe ultimele locuri în competiții. Apoi, a început să se antreneze 16 ore pe zi pentru a face performanță. Și rezultatele nu au întârziat să apară. Tânăra gimnastă are în palmares patru titluri naționale la Jocurile Paralimpice și două titluri la Campionatul Mondial.

Chelsia și-a dorit dintotdeauna să fie model, însă ea a fost respinsă deoarece lumea modei nu accepta persoanele cu Sindrom Down. Cu răbdare și perseverență, ea a reușit să intre în industria modei și a făcut senzație.

Chelsea crede că persoanele cu sindrom Down sunt ,,subreprezentate” în diverse domenii, inclusiv în lumea modei.

„Nu cred că persoanele cu sindrom Down sunt reprezentate suficient. Cu cât suntem mai reprezentate, cu atât mai mulți oameni vor vedea cât de capabile suntem ”, a spus Chelsea.

Într-o lume în care majoritatea se luptă pentru o felie de succes, etica și atitudinea ei față de muncă a început deja să o răsplătească. Începând cu anul 2016, Chelsea a apărut pe coperta Teen Vogue, a participat la săptămâna modei de la New York și a a avut prezentări pentru în întreaga lume branduri renumite.

,,Cred că este greu pentru toate modelele. M-am confruntat cu o mulțime de provocări în viață, însă nu am renunțat niciodată. Am o mulțime de oameni care mă susțin și o echipă bună în spatele meu.Sunt o persoană foarte pozitivă și nu văd lucrurile ca limitări, sunt destul de încăpățânată și muncesc foarte mult. Modul în care părinții mei m-au crescut m-a făcut să am încredere în mine”, a declarat ea într-un interviu pentru revista Forbes.

,,Are o personalitate incredibilă și mult entuziasm. E bucuria vieții mele”, a spus tatăl ei. ”Este o gimnastă și iubește viața”, a adăugat mama.

Prin prezența ei plină de optimism și spiritul ei puternic, gimnasta în vârstă de 26 de ani, a redefinit conceptul de abilitate fizică, de frumusețe, conferindu-i cuvântului ,,dizabilitate”, o altă conotație decât cea aflată în dicționar sau în mentalitatea oamenilor.

Mesajul pe care ni-l transmite Chelsea este că fiecare persoană vine cu o misiune, cu un motiv pe acest pământ și în timp ce suntem diferiți, cu toții suntem unici și frumoși, având ceva de împărtășit lumii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.