Primăria Capitalei, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Crucea Alb–Galbenă, a implementat proiectul ,,Din toată inima pentru toată familia – Butonul roșu”, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice, cu o soluție eficientă în cazurile de urgență medicală. 

Prin intermediul acestui proiect, 600 de vârstnici primesc un kit de monitorizare, format din: telefon mobil adaptat utilizării de către persoanele în vârstă (taste mari şi afişaj ,,cu scris mare’) şi o brăţară asociată telefonului, dotată cu un buton de urgenţă (roşu), rezistentă la apă şi cu autonomie foarte mare, care permite apelarea de urgenţă, atunci când persoana nu poate ajunge la telefon.

Așadar, 600 de persoane în vârstă cu boli cronice, afecţiuni medicale cu un grad ridicat de risc, cu posibilitate redusă de mişcare sau imobilizaţi, care locuiesc singuri, unii dintre ei fără a avea familie sau aparţinători, pot beneficia gratuit de sistemul de monitorizare la distanţă, Butonul Roşu, ce presupune acordarea de sprijin permanent, în sistem de teleasistenţă şi teleurgenţă. 200 sute dintre aceștia pot primi și servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu, în funcție de nevoile pe care le au.

Accesul la servicii de teleasistență este o formă modernă de asistență socială pentru bătrânii singuri, care au nevoie permanentă de informare și consiliere. Atunci când ei știu că au acces la această formă de sprijin ușor de accesat, că printr-o singură apăsare de buton, cineva le sare în ajutor, crește sentimentul de siguranță, se îmbunătățește calitatea vieții lor și a familiilor lor și înțeleg că nu sunt singuri.

În cazul unor urgenţe, printr-o simplă apăsare de buton, beneficiarii programului îşi pot salva viaţa. Atunci când persoana în vârstă se simte rău și nu face față unor situații de criză (de exemplu: a căzut în baie și telefonul este în bucătărie și nu poate ajunge la el), poate apăsa butonul roșu al brățării, pe care o poartă la mână în permanență, si atunci răspunde  imediat dispeceratul Fundației Crucea Alb-Galbenă, care este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Dacă se constată că este un caz urgent, asistentul medical apelează 112 și oferă ambulanței detalii nu doar despre starea persoanei vârstnice, ci și date relevante din dosarul său electronic individual, astfel încât ambulanța să vină pregătită.

În același timp, pot fi alertați membrii familiei sau persoanele de contact (de obicei, vecinii) indicate la momentul înscrierii în proiect. În cazul în care, după acționarea butonului roșu, persoana care solicită ajutorul nu poate vorbi, sistemul de monitorizare – telefonul –  trece automat în modul ,,difuzor deschis”,  pentru ca asistentul să poată auzi sunetele emise:  respirația, tușitul, o eventuală cădere etc. – informații care pot fi relevante pentru personalul ambulanței.

Pentru a solicita serviciile de monitorizare prin teleasistență sau serviciile socio-medicale de îngrijire la domciliu, persoanele în vârstă pot apela numărul de telefon 0725213661, în intervalul 8.00-16.00, de luni până vineri, sau pot scrie la adresa de e-mail: cruceaalbgalbena@cag.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.