Fundația Inimă de Copil din Galați anunță finalizarea cu succes a proiectului Emoții, culoare, senzații, echilibru și „ubuntu” pentru copiii cu dizabilități. Este vorba despre un proiect desfășurat în perioada iulie 2021 – februarie 2022 , în parteneriat cu Asociația Bună Ziua, Copii din România (Bârlad, județul Vaslui), finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Proiectul a venit în sprijinul a peste 50 de copii cu dizabilități și 50 de părinți/aparținători ai copiilor din județele Galați și Vaslui și din județele învecinate, din mediul rural și urban, pentru a acoperi nevoia de sprijin emoțional, suport, integrare socială a acestor copii și a familiilor acestora. Scopul proiectului a fost de a susține o viață mai sănătoasă, fizic și emoțional, îmbrățișând un concept de „ubuntu”*, atât pentru copiii cu dizabilități sau cu întârzieri în dezvoltare, cât și pentru părinții lor.

,,În cadrul proiectului, în centrele de recuperare ale celor doua organizații, am oferit pentru copiii din județele Galați și Vaslui sesiuni de terapii specifice de recuperare pentru copiii cu CES (terapii cognitiv-comportamentale, logopedie, terapie multi-senzorială, terapie ocupațională/ ludoterapie). Pentru acești copii și părinții lor, care au ocazii destul de puține de socializare și acceptare totală, am facilitat interacțiuni terapeutice în grupuri mici, în aer liber, dar și activități ghidate terapeutic copil-copil, copil-părinte, părinte-părinte. De asemenea, în cadrul proiectului Emoții, culoare, senzații, echilibru și „ubuntu” pentru copiii cu dizabilități, am avut bucuria să inaugurăm la ambele organizații câte o Grădină Senzorială în curtea centrelor de recuperare și am tipărit și distribuim în rândul părinților interesați și specialiștilor, din domeniul medical și educativ, o broșură care are scopul de a ajuta la identificarea cât mai timpurie a eventualele probleme care apar în dezvoltarea copiilor 0-7 ani”, a transmis Fundația Inimă de Copil, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, rezultatele proiectului în cifre, în perioada iulie 2021 – februarie 2022, sunt: 2000+ ore de terapie109 evaluari de specialitate pentru peste 50 de copii cu CES provenind din 21 de localități din județele Galați și Vaslui, 19 dintre aceste localități fiind sate sau localități mici în care copiii nu aveau oportunități pentru terapie. 55 de parinți și bunici au beneficiat de suport alături de copii, de informații prețioase privind îngrijirea și recuperarea copiilor, susținere, în aproape 100 de sesiuni comune de lucru în terapie părinte-copil. 2 gradini senzoriale au fost amenajate de cele două organizații și o noua sală de terapie multi-senzorială pentru copiii din Bârlad, s-au făcut dotări ale centrelor cu numeroase echipamente, bunuri și consumabile pentru sălile de terapie, bunuri ce contribuie la sustenabilitate și de continuarea oferirii sesiunilor de terapie în cele mai bune condiții și acum, după încheierea proiectului. Cele 500 exemplare ale broșurii informative vor ajunge la părinți, cadre medicale și didactice care au nevoie de ele.

Prin tot ceea ce s-a făcut în acest proiect am dorit să ajutăm copiii și părinții să atingă un echilibru mai bun în relația cu propriile emoții, senzații, să construiască relații de susținere și apropiere în familie și în rețeaua lor de sprijin. Din punct de vedere tehnic, proiectul s-a încheiat, însă toate aceste terapii și acest mod de a aborda problema întârzierii de dezvoltare a copiilor și nevoile lor vor continua.

Vlad este unul dintre copiii care a beneficiat de proiect, venind săptămânal pentru sesiunile de terapie dintr-un sat de la 40 de km de Galați, împreună cu bunica. Dacă nu ar fi considerat importante și utile aceste sesiuni, nu ar fi făcut familia lui acest efort ca timp și implicare”,  a declarat Anna Burtea, director general Fundația Inimă de Copil

Detalii despre acest proiect, precum și povești ale celor implicați în program puteți găsi pe pagina web a Fundației Inimă de Copil: https://inimadecopil.ro/v2.0/parteneriate/in-stare-de-bine/.

* Ubuntu – cuvânt din Africa de Sud, care înseamnă compasiune, umanitate și blândețe sufletească.

Despre Fundația Inimă de Copil

Inimă de Copil este cea mai mare organizație din regiune care administrează și implementează servicii sociale pentru copii și familii în nevoie, copii și tineri cu dizabilități și este recunoscută ca una dintre cele mai bune și eficiente organizații care furnizează servicii sociale. Inimă de Copil luptă de 24 de ani să ofere, prin educaţie, o șansă la un viitor mai bun copiilor vulnerabili și visează la o Românie în care, în mod firesc, oamenii fac bine celor aflați în dificultate. Pentru mai multe informații, accesați www.inimadecopil.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.