​Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a înaintat Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) propunerea de excepție de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru persoanele cu handicap și asistenții personali ai acestora, după publicarea în Trasparență decizională, pe site-ul MMPS, a Proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Conform legislației în vigoare, printre categoriile de persoane care pot cumula pensia cu salariul se numără și persoanele cu handicap. CNDR consideră că este foarte important ca această posibilitate să nu fie anulată, întrucât constituie deopotrivă un stimulent și o oportunitate pentru persoanele cu handicap în condițiile în care aceste persoane suportă din propriul venit cheltuieli pentru dispozitive medicale, medicamente și materiale igienico sanitare, iar oferta de locuri de muncă accesibile acestei categorii este foarte redusă. Consiliul Național al Dizabilității estimează că numărul beneficiarilor acestei prevederi nu depășește 400 la nivel național. În concluzie, impactul bugetar este nesemnificativ în raport cu implicațiile sociale pozitive.

„În ceea ce privește asistenții personali ai persoanelor cu handicap, aceștia își desfășoară activitatea în condiții grele și în condiții de risc, fără dispozitive asistive, cu program de lucru imposibil de limitat la norma de 8 ore și salarii foarte mici. Cererea de asistenți personali este mare, în afară de membrii familiilor persoanelor cu handicap, extrem de rar acceptă cineva un astfel de post. Așa se face că multe persoane cu handicap cer instituționalizarea atunci când nu mai au părinți. Statul cheltuie aproximativ șapte mii de lei, lunar, pentru o persoană instituționalizată.

Menționez că o persoană cu handicap grav care are asistent personal este o persoană salvată de la instituționalizare. Având în vedere programele europene și naționale pentru dezinstituționalizare, măsura de a permite cumulul pensiei cu salariul pentru asistenții personali constituie o motivație importantă pentru acceptarea unui post de asistent personal”, a declarat Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

5 Comments

  1. Consider această propunere benefică și sper să se accepte ca și excepție. Felicitări pentru inițiativă !

  2. Este un proiect absolut necesar, care să devină veridic. Sunt asistent personal pt fiul meu. Am renuntat la viata sociala, dar mai ales la profesia pentru care m-am pregatit. Multe vise spulberate si multe sacrificii. Salariul primit nu compensează decat in parte cheltuielile necesare. Timpul nu este de partea noastra. Nici pentru fiul meu, care anul viitor devine major, nici pentru mine. Vârsta de pensionare se apropie. Deja mă tem.pentru acel moment. Din pacate statul roman nu susține familiile greu încercate, iar centrele unde acesti tineri ar putea merge sunt inexistente sau si mai rau, acolo unde există, imposibil de acceptat condițiile si modul cum sunt tratate persoanele cu dizabilitati. De aceea susțin acest proiect. Atât cât imi ca sta in puterea, voi fi alături de fiul meu.

  3. E ceva strigător la cer. I se retrage drepturile persoanelor cu handicap grav ,de avea asistent personal un membru din familie. E sub orice critică. Cum să accept o persoană străină în casa mea 8 ore zilnic? Să am cheltuielile mai mari? Consum la apă, la curent etc. Cine îngrijește bolnavul după cele 8 ore? Sunt bolnavi la pat,care au pampers, trebuie alimentați. Stau până a doua zi și așteaptă să fie schimbați de pampers sau un pahar de apă? Rușine d-nei Raluca Turcan. Nu destul că suntem cei mai discriminați noi asistenții personali că nu se respectă legile pentru noi și pentru persoanele cu handicap grav.

  4. ionita anisoara

    Sustin aceasta propunere care sa permita asistentilor personali pt pers.cu hand.grav sa poata cumula salariul cu pensia pt limita de varsta.Sustin cu toata puterea ca noi, APPHG = nu cunosc nr nostru exact,sa putem cumula salariul cu pensia.Am imbatranit, am depasit varsta de 60 de ani.Cum ar fi ca eu sa merg la privat? Cu cine las fata grav bolnava?Angajez pe cineva pt 8ore?!Eu muncesc 24 ore/24 timp de 7 zile/7.Daca legea permite sa se poata cumula salariul cu pensia se respecta doua drepturi legale, constitutionale: dreptul persoanei cu handicap grav la protectie prin AP, dat datorita problemelor grave de sanatate, prin examinarea facuta de medici specialisti, membri in comisie, dar exista si dreptul meu la pensia pt limita de varsta.

  5. Buta mihaela

    Sant asistent personal al unui copil cu HIV la noi an comuna nu se da salariul la timp dacă ni-l da la 3 -4 luni ce putem face?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.