În România sunt aproximativ 5 milioane de pensionari, iar pensia medie lunară este de circa 1600 de lei. 40% dintre pensionarii din sistemul public al CNP au pensii de aproximativ 1.000 de lei. În 2021, procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, ridicându-se la aproape 124 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În acest context, Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC) a inițiat proiectul Senior Card, primul program social național digital de reduceri și facilități pentru creșterea calității vieții pensionarilor, în principal a celor cu venituri mici și medii.

,,Prin utilizarea serviciului, pensionarii pot beneficia de reduceri de preț și avantaje special create pentru aceștia. De asemenea, comercianții își pot creea și consolida o nișă de clienți afiliați firmei sau brand-ului respectiv”, se arată pe site-ul seniorul.ro

Senior Card are la bază o aplicație centrală care facilitează și administrează prin modalități securizate de interfațare (card fizic, tag NFC, aplicație smartphone) legătura dintre entitățile de business participante în program, indiferent de domeniul de activitate și modalitatea de aplicare a reducerilor, și pensionari.

În prezent, 200 de pensionari din București-Ilfov, selectați în parteneriat cu CARP Omenia București, Telefonul Vârstnicului și direcții de asistență socială, sunt integrați în program. 

Senior Card este un program social de valorizare și recompensare a oamenilor la vârsta de argint pentru munca lor de o viață și o soluție de creștere a securității lor financiare care contribuie la asigurarea unei bătrâneți sănătoase și productive. Senior Card conduce, de asemenea, la consolidarea valorii în comunitate a entităților participante, fiind totodată o oportunitate de conectare directă a acestora cu un segment de piață important cu o creștere rapidă din punct de vedere demografic.

Senior Card este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Informații suplimentare despre program: www.seniorcard.ro.

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC) este o organizație neguvernamentală din România, cu activități dedicate creșterii coeziunii și acțiunii interumane în comunitate. Acesta a fost înființat în 2011, pentru o lume a oamenilor capabili de acțiune pentru binele comun.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.