Simona-Luci Dumitru are 53 de ani, trăiește în Hunedoara și este de profesie asistent medical. Chiar dacă se află într-un scaun rulant de peste 20 de ani, ea se încăpățânează să demonstreze că atunci când te înarmezi cu voință și perseverență, nu există ,,Nu se poate!”. În prezent, Simona este studentă la Facultatea de Inginerie Hunedoara, cursuri la zi, specializare Ingineria Valorificării Deșeurilor. În plus, ea este câștigătoarea primului concurs de gătit pentru persoane cu dizabilități, Step Chef Atipic.
Simona spune că dizabilitatea neuromotorie, dobândită acum 23 de ani, în urma unui incident de violență domestică, a ajutat-o să-și descopere noi abilități și pasiuni și să-și împlinească unele visuri.
,,Primul an a fost cel mai greu, pentru că a fost perioada în care am negat, apoi am acceptat ceea ce s-a întâmplat cu mine și de abia după aceea am început să mă adaptez la noua condiție de viață. Nu suntem conștienți de cât de adaptabili putem fi până nu suntem puși într-o astfel de situație. A fost un drum lung, pot spune că am trăit două vieți într-una, fiecare cu bucuriile și tristețile ei. Dizabilitatea m-a ajutat să-mi descopăr abilități noi, să descopăr handmade-ul, iar în ultimul an să mă dedic studiului ingineriei valorificării deșeurilor”, a explicat Simona.
Simona povestește că experiența de studentă la vârsta de 50 de ani este extraordinară, însă nu lipsită de provocări. Ea consideră că, datorită empatiei și eforturilor din partea personalului didactic și ale colegilor, a reușit să aibă acces la cursuri.
,,Tot corpul profesoral, personalul auxiliar au depus eforturi de a mă integra, de a face posibilă participarea mea la cursuri, orarul fiind adaptat pentru ca efectuarea majorității cursurilor să fie în săli accesibile și mie. S-au comandat baterii pentru elevatorul cu care să pot urca și coborî scările, dar până la rezolvarea problemelor tehnice personalul auxiliar m-a ajutat, trăgându-mă cu chingi de tractare. Colegii de grupă au fost și sunt foarte deschiși, empatici, și împreună suntem ,,gasca de la IVD1’’. Din punctul meu de vedere, alegerea de a studia și de a evolua a fost și este una dintre alegerile bune din viața mea”, spune Simona.
Întrebată cât de greu este pentru o persoană cu dizabilități să aibă acces la un loc de muncă în societatea noastră, Simona a răspuns: ,,Accesul la un loc de muncă în societatea noastră pentru o persoană cu dizabilități este în mare procent dificil și dependent de resursele financiare ale firmei/instituției și, în mare parte, de dorința de a-i integra pe cei cu dizabilități. Cred că cel mai concludent răspuns este procentul național de angajați cu dizabilități”.
Simona consideră că societatea noastră joacă un rol important în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și a egalității de șanse.
,,Până ce societatea noastră nu va înțelege că de ea depinde integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități nu vor fi mari schimbări. Vom auzi povești frumoase despre integrare, nediscriminare și egalitate de șanse, din păcate neancorate în realitate, în mare parte”, adaugă ea.
Indiferent de minusurile societății și de provocările vieții, Simona încearcă să-și transforme dizbilitatea în abilitate și să găsească lucruri noi și diverse, care să-i procure bucurie. Unul dintre ele este gătitul. De la o vârstă fragedă, a descoperit că îi place să gătească, iar acest lucru a reprezentat o ,,evadare” în momentele de singurătate.
,,Primele încercări de a găti au fost pe la 6-7 ani. Îmi amintesc că am încercat o rețetă simplă auzită la radio. Bunicile mele au avut un rol important în a mă atrage spre patiserit și faptul că îmi plac foarte mult prăjiturile. În timp, am fost atrasă și de gătit. Faptul că în primii ani de dizabilitate a fost foarte greu să ies din casă m-a făcut să găsesc o evadare, și anume – călătoria culinară. Internetul, familia și prietenii mi-au fost de mare ajutor, și astfel am gătit/testat rețete din multe colțuri ale lumii. Am studiat tehnici de gătit, am descoperit gusturi noi și diversitatea lor”, a mărturisit Simona.
Pasiunea pentru gătit și dorința de a-i inspira pe ceilalți prin exemplul propriu și de a schimba mentalități au determinat-o să intre în competiția Step Chef Atipic.
,,Despre competiția Step Chef Atipic am aflat de la Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România. Într-o discuție de-a noastră m-a întrebat dacă gătesc și dacă aș participa la un concurs dedicat persoanelor cu dizabilități. Am fost foarte încântată de idee și cred în continuare că este extraordinar de fain să încerci această experiență. Recunosc că primul gând a fost să particip pentru a încuraja și a da speranță persoanelor ca mine. M-am gândit că dacă dau exemplu de ,,hai că se poate” le va fi mai ușor să încerce să își depășească limitele. Apoi, m-am gândit că această competiție poate ajuta la schimbarea mentalității colective, atât pentru dizabili, cât și pentru ceilalți”, mai spune Simona.
Simona consideră că ,,dacă ai exemple pozitive și motivante e mai ușor să te orientezi și să-ți dorești să evoluezi, oricum ai fi – tipic sau atipic”.
Participarea la acest concurs i-a dat aripi pentru a-și depăși limitele, reușind să câștige premiul I.
,,Sincer a fost o experiență extraordinară și plină de emoții. Competitorii mei au fost foarte buni, așa că am avut emoții până în ultima clipă. Sunt foarte bucuroasă că am participat la prima ediție și sper să fie cât mai multe. Este o mare provocare, dar merită să încerci”, adaugă Simona.
Ea crede că gustul sau secretul care a făcut diferența la preparatul său îl reprezintă studiul și practica.
,,Cred că în fiecare etapă a competiției a fost ceva care a făcut diferența. În prima etapă, au fost clătitele cu lemon curd și piureul cu fenicul. În semifinală au fost pastele cu broccoli înnobilate cu gorgonzola și uleiul de pătrunjel, iar în finală sosul olandez cu piper verde murat, preparat prin combinarea rețetelor studiate și exersarea preparării steak-ului de vită, după metode recomandate de mai mulți experți”, mărturisește aceasta.
În prezent, Simona spune că se concentrează pe terminarea cu rezultate bune a sesiunii ce urmează și speră ca la vară să se întoarcă la proiectele ei de suflet – Lemon pie, lemonade and lemons si SimoSo handmade (rețete de săpunuri naturiste – hand-made).
,,Curajul vă va ajuta să aveți mulțumirea de a merge pe drumul pe care vi-l doriți”, transmite Simona.
Concursul Step Chef Atipic a fost organizat de Step-Hear România, Rampe Mobile și BILANCIA România și are ca demers incluziunea persoanelor atipice și promovarea dreptului la o viaţă normală pentru persoanele cu dizabilități. Partener principal al evenimentului a fost Nestlé România, iar parteneri strategici: Asociaţia Nevăzătorilor din România, Consiliul Național al Dizabilității din România și Grupul de Inovație și Expertiză Socială. Concurenții au fost jurizați de către: Chef Antonio Passarelli, Chef Mika Passarelli și somelierul Andrei Popa.
Premiile acordate câștigătorilor au fost în valoare de 4.600 de Euro.
Fotografiile folosite în ilustrarea acestui material sunt semnate Step Chef Atipic.