Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a participat, marți, 20 aprilie 2021, la ședința Comisiei de învățământ, tineret și sport, în cadrul căreia s-a analizat, în vederea adoptării unor avize, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European,  Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O Uniune a egalității: Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 – COM/2021/101.

CNDR a fost reprezentat de către: Daniela Tontsch, președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România, Georgeta Crișu, președinte al Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu AUTISM din Romania, doamna prof. univ. dr. Ecaterina Vrăsmaș, președinte al Asociației RENINCO România, Adela Hanafi, președinte al Asociației CONIL, Dana Nuță, manager general Ability Hub, Claudia Brătan, director executiv CNDR.

Monica Cristina Anisie, președinte al Comisiei pentru învățământ din Senat, a subliniat că persoanele cu handicap întâmpină probleme majore în ceea ce privește accesul la asistență medicală, la educație, ocuparea forței de muncă, activități recreative, precum și la participarea la viața politică. Acestea prezintă un risc mai mare de sărăcie sau de excluziune socială (28,4 %), comparativ cu ceilalți (18,4 %).

Monica Cristina Anisie a punctat că persoanele cu dizabilități au dreptul de a participa la toate nivelurile și formele de educație, inclusiv la educația și îngrijirea timpurie, în condiții egale cu ceilalți.

,,În condițiile noului buget european, România trebuie să profite de oportunitățile oferite de finanțarea UE, inclusiv de programele Erasmus+ și de Corpul european de solidaritate, precum și de Mecanismul de redresare și reziliență, în scopul îndeplinirii dezideratului asumat la nivel european: asigurarea incluziunii și promovarea unui tratament echitabil în rândul tuturor cetățenilor. Trebuie, așadar, să ne implicăm cu toții ca, împreună, să identificăm soluțiile potrivite pentru a trece de la simple hârtii și dezbateri la fapte concrete, care să le ușureze viața persoanelor cu dizabilități”, a declarat Monica Cristina Anisie.

Președintele CNDR, Daniela Tontsch, consideră că Strategia europeană privind drepturile persoanelor cu dizabilități poate produce schimbări semnificative, însă aceasta depinde de cât de bine este implementată.

,,Opinia Forumului European al Dizabilității, și implicit a Consiliului Național al Dizabilității, este că Strategia europeană privind drepturile persoanelor cu dizabilități are potențialul de a realiza schimbări reale, semnificative și tangibile, dar că aceasta depinde în totalitate de cât de bine este implementată și de cât de ambițioase sunt acțiunile individuale atunci când sunt executate. În cazul în care Comisia Europeană și statele membre nu sunt ambițioase în promovarea acțiunilor care contestă situația existentă și nu îmbunătățesc considerabil modul în care persoanele cu dizabilități trăiesc în prezent în Uniunea Europeană, strategia se confruntă cu un risc real de a nu atinge așteptările celor peste 100 de milioane de persoane cu dizabilități din Uniunea Europeană”, a precizat Daniela Tontsch.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.