Teatrul Basca prezintă vineri, 25 februarie 2022, de la ora 18.00, la sediul teatrului din Piața Traian, premiera spectacolului ,,Puf Buf”, realizat cu copii surzi, în cadrul proiectului ,,Dincolo de cuvinte”.

,,Cu multă pasiune, răbdare și perseverență, reprezentanții teatrului au lucrat în ultimele luni la primul spectacol realizat cu copii fără auz, în cadrul proiectului «Dincolo de cuvinte». Premiera din 25 februarie va fi urmată și de o a doua reprezentație luni, în 28 februarie, de la ora 18.00, tot la teatrul Basca”, a anunțat Asociația Solidart.

Potrivit sursei citate, spectacolul Puf buf aduce pe scenă 10 copii surzi de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Constantin Pufan” din Timișoara. Un teatru de tip bufonadă, plin de culoare, muzică originală, veselie, potrivit atât pentru copii, cât și pentru adulți, cam așa s-ar traduce în câteva cuvinte Puf buf.

Spectacolul propune o călătorie prin diferite colțuri ale lumii, în căutarea unui sens, unui sunet, sau a unei stări, folosind costume colorate, muzică și mișcare, fără a se folosi de text.

Proiectul ,,Dincolo de cuvinte” vine ca un răspuns la o cerere a unui grup de persoane surde din Timișoara de a aduce cultura în viața lor. Deși persoanele cu diferite dizabilități de auz, văz sau locomotorii, nu frecventează spațiile sau evenimentele culturale din oraș, unele dintre ele și-ar dori asta, dar din lipsa accesibilizării renunță. Spectacolul Puf Buf produs în cadrul acestui proiect materializează dorința copiilor surzi de a experimenta lumea teatrului, de a explora noi metode de interacțiune cu lumea, de a fi văzuți, auziți, și în final, de ce nu, aplaudați.

Spectacolul din 25 februarie de la teatrul Basca va fi prima reprezentație dintr-un turneu organizat în cadrul proiectului ”Dincolo de cuvinte”, urmând și alte reprezentații în Arad, Oradea și Cluj Napoca în luna martie, însoțite de cursuri de limbaj mimico gestual. Accesul la spectacole se face prin rezervare, în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe detalii, accesați pagina teatrului Basca sau a evenimentului: https://www.facebook.com/events/688849902149335?ref=newsfeed.

,,Dincolo de cuvinte” este un proiect derulat de Asociația Solidart (teatrul Basca), finanțat prin programul ,,În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

,,Proiectul «Dincolo de cuvinte» – teatru si incluziune pentru copiii surzi – este continuarea demersurilor noastre de incluziune prin teatru, prin care aducem cultura mai aproape de copiii care nu aud, și facem în continuare teatrul accesibil tuturor. (…) Ne așteaptă o iarnă cu multe premiere la Basca, premiera unui copil surd de a fi la un atelier de teatru, de a juca într-un spectacol, de a urca pe o scenă în fața unui public. Și dacă putem să aducem mai mulți oameni mai aproape de teatru, de ce să nu o facem?, menționează reprezentanții teatrului Basca.

Despre Asociația Solidart

Teatrul BASCA este un teatru independent din Timișoara, un spațiu de cercetare teatrală contemporană, unde spunem povești despre lume, realitate și oamenii din ea. Echipa Basca face proiecte comunitare și artistice, într-un spațiu deschis tuturor, unde fiecare își poate împărtăși experiențele. https://basca.tm.ro/

Despre Programul ,,În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru ma multe informații, accesați www.instaredebine.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.