Noua reglementare facilitează accesul la recuperare medicală pentru persoanele cu mobilitate redusă și pentru pacienții aflați în perioada de recuperare după intervenții sau afecțiuni grave.

Pacienții care întâmpină dificultăți de deplasare vor avea acces mai ușor la servicii de recuperare medicală, după ce telereabilitarea a fost inclusă oficial în lista serviciilor de telemedicină din România. Măsura este prevăzută de Legea nr. 138/2026, publicată în Monitorul Oficial la 13 iulie 2026 și aplicabilă începând cu 16 iulie 2026, prin completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Noua reglementare introduce telereabilitarea ca serviciu medical furnizat la distanță, utilizând mijloace digitale pentru realizarea consultațiilor, evaluărilor funcționale, intervențiilor terapeutice de specialitate, educării pacientului și monitorizării evoluției acestuia.

Prin această modificare legislativă, persoanele cu mobilitate redusă, cele aflate în perioada de recuperare după intervenții chirurgicale sau accidente și pacienții care locuiesc în zone greu accesibile ar putea beneficia mai ușor de servicii de recuperare, fără a fi nevoite să se deplaseze la unitățile medicale pentru fiecare ședință.

Cine va putea furniza servicii de telereabilitare

Potrivit noii legi, serviciile de telereabilitare vor putea fi oferite de:

  • medici cu specialitatea recuperare, medicină fizică și balneologie/medicină fizică și de reabilitare;
  • medici cardiologi, pentru pacienții aflați în primele trei luni de recuperare după un eveniment cardiovascular acut sau după o intervenție cardiacă;
  • medici neurologi și neurochirurgi, pentru pacienții aflați în faza acută și subacută de recuperare neurologică ori neurochirurgicală, în primele trei luni de la producerea unui eveniment neurologic acut sau după o intervenție neurochirurgicală;
  • medici ortopezi-traumatologi, pentru pacienții aflați în recuperare postoperatorie sau posttraumatică, în primele trei luni de la intervenții ortopedice ori traumatisme musculo-scheletice majore;
  • medici din alte specialități clinice;
  • furnizori autorizați de servicii conexe actului medical.

Legea prevede că ,,serviciile conexe actului medical vor putea fi furnizate doar în strictă concordanță cu prescripția și recomandările medicului curant, cu nevoile medico-psihosociale ale beneficiarilor și cu respectarea prevederilor legale aplicabile profesioniștilor din domeniul sănătății.”

Ce servicii include acum telemedicina

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2026, lista serviciilor de telemedicină cuprinde:

  • teleconsultația;
  • teleexpertiza;
  • teleasistența;
  • teleradiologia;
  • telepatologia;
  • telemonitorizarea;
  • telereabilitarea.

Sunt necesare norme de aplicare

Deși legea este deja în vigoare, aplicarea efectivă a noilor prevederi depinde de elaborarea normelor metodologice de către Ministerul Sănătății. Conform actului normativ, acestea trebuie adoptate până la 15 august 2026.

Introducerea telereabilitării în sistemul de telemedicină reprezintă un pas important pentru creșterea accesului la servicii de recuperare medicală, în special pentru persoanele cu dizabilități, vârstnici și pacienții care, din motive medicale sau logistice, întâmpină dificultăți în a ajunge la unitățile sanitare. Totodată, noua măsură poate contribui la continuitatea tratamentului și la reducerea timpului necesar pentru accesarea serviciilor de recuperare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.