Strategia UE privind drepturile copiilor pentru 2021-2024 va oferi cadrul pentru acțiunea UE, în scopul promovării şi protejării eficace a drepturilor copilului. De asemenea, aceasta va conține un set de măsuri și  recomandări pentru ca UE, țările UE și părțile interesate să le pună în aplicare, notează Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF).

Viitoarea stategie abordează printre altele:

  • Drepturile celor mai vulnerabili copii;
  • Drepturile copiilor în era digitală;
  • Prevenirea și combaterea oricărei forme de violență;
  • Prevenirea justiției în interesul copilului.

Conform datelor Eurostat, în 2020, există în jur de 68 de milioane de copii sub vârsta de 15 ani în UE, însă nu există informații despre câți dintre ei au dizabilități.

Unele dintre datele existente indică faptul că în 2017, aproximativ 5% din familiile UE cu copii aveau un copil sau copii cu dizabilități (Eurostat, ilc_hch13). Până la 9,4% dintre fete și femei tinere și 7,4% dintre băieți și tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani aveau  un handicap. (Eurostat, variabilele de sănătate ale EU-SILC, 2017).

Potrivit EDF, în majoritatea țărilor UE, copiii cu dizabilități sunt instituționalizați, segregați în școli speciale și sunt victime ale violenței și abuzurilor, în cadrul familiei și în afara acesteia. În ciuda riscului disproporționat cu care se confruntă copiii cu dizabilități, drepturile acestora nu sunt luate în considerare de către legislația națională sau europeană.

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD), ratificată de UE și de toate statele sale membre, impune statelor părți să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii (articolul 6), inclusiv protejarea împotriva violenței (articolul 15), viața în cadrul comunității (articolul 16) și accesul la educație incluzivă (articolul 16.3). Copiii cu dizabilități au, de asemenea, dreptul de a-și exprima opiniile cu privire la toate problemele care îi afectează.

Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), organizație umbrelă care apără drepturile a peste 100 de milioane de persoane cu dizabilități din UE, solicită Comisiei Europene să includă următoarele aspecte în Strategia privind drepturile copilului pentru 2021-2024.

  • Abordarea sărăciei copiilor și a dificultăților specifice cu care se confruntă familiile copiilor cu dizabilități.
  • Consilierea copiilor cu dizabilități și a organizațiilor persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește pregătirea, proiectarea, implementarea și monitorizarea strategiei.
  • Colectarea datelor despre copiii cu dizabilități, inclusiv cei care locuiesc în instituții; în cazul în care sunt colectate date generale, acestea ar trebui să fie dezagregate în funcție de dizabilitate, sex și vârstă.
  • Dezvoltarea serviciilor de asistență adresate copiii cu dizabilități și familiile lor din comunitățile locale, inclusiv evaluarea timpurie, îngrijirea sănătății, (re)abilitarea și alte măsuri de sprijin specific, precum și încurajarea procesului de dezinstituționalizare, astfel încât copiii cu dizabilități să poată trăi în cadrul comunității.
  • Garantarea accesului la educație incluzivă și oportunități de recreere pentru toți copiii cu dizabilități din UE, începând cu învățământul preșcolar, inclusiv până la nivelul din sistemul Școlilor Europene.
  • Integrarea aspectelor privind discriminarea intersecțională și problemele specifice cu care se confruntă copiii cu dizabilități, în toate domeniile abordate de strategiile UE, inclusiv politicile externe.
  • Protejarea copiilor împotriva violenței, prin abordarea nevoilor și problemelor specifice copiilor cu dizabilități, inclusiv abuzuri în instituții și în familie, precum și sterilizarea forțată și contracepția femeilor / tinerilor cu dizabilități.

One Comment

  1. Bors Felicia

    Nici daca ii duce un an gratis la studii despre dizabilitate, asistenta sociala, integrare, interventie timpurie…. in strainatate, pe primari, politicieni si personal din Asistenta Sociala nu le schimba mentalitatea. Nu se poate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.