Sâmbătă, 18 iunie 2022, Fundația Comunitară București a organizat ediția a zecea a celui mai mare eveniment sportiv cu strângere de fonduri din România, Swimathon București. Timp de 8 ore, echipele de fundraiseri au înotat în total 166 de kilometri. Înotători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane publice, seniori și copii au făcut echipă și au folosit înotul ca pretext, pentru a susține cele 25 de organizații pentru care se strâng bani, anunță Fundația Comunitară București.

Potrivit sursei citate, în total, peste 1.000 de oameni, 381 de înotători și suporterii lor, au participat la evenimentul organizat cu susținerea unei echipe formate din 65 de voluntari.

,,Am dat startul ediției aniversare cu numărul 10, sub îndemnul ,,Facem valuri de bine, dincolo de bule”. Suntem diferiți, am stat departe unii de alții mai mult decât am fi crezut vreodată, iar acum este momentul să fim împreună, la Swimathon”, au transmis organizatorii evenimentului.

Swimathon București este un ecosistem al schimbării pozitive din comunitate. Cu un mecanism construit în jurul unui eveniment de înot, comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică în strângerea de fonduri pentru proiecte din București și Ilfov pe care le consideră relevante. Mai întâi, ONG-urile înscriu proiectele. Fiecare înotător-fundraiser alege apoi un proiect pe care îl susține și pentru care adună cât mai mulți susținători care donează.

Până în prezent, s-a strâns suma totală de 711.000 lei de la peste 5.500 de donatori. Organizațiile au în continuare nevoie de sprijin pentru a-și atinge obiectivele. Campania de fundraising continuă până pe 10 iulie 2022. Donațiile se fac pe www.swimathonbucuresti.ro, prin plata cu cardul sau transfer bancar.

,,Swimathon București se întoarce la bazin, după doi ani de înot simbolic. Ne bucurăm de fundraiseri dornici să dea hainele de business pe costumul de înot, de copii de la centre sportive care fac prima lor campanie de fundraising și de efervescența unei ediții aniversare. Contextul incert al ultimilor ani ne-a arătat că încercările ne unesc și binele ne merită împreună. Nu e nevoie să fii sportiv de performanță să faci performanță la Swimathon București. Mulți oameni ni s-au alăturat și în acest an pentru a face valuri de bine de la ei de acasă sau pe social media, pe tot parcursul campaniei de fundraising”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv al Fundației Comunitare București.

Anul trecut, 806 oameni au strâns 1.052.938 de lei de la 6.879 de donatori, în nouă săptămâni. Este cea mai mare sumă strânsă vreodată de Swimathon București sau de orice alt eveniment sportiv din România. 

În 2022, comunitatea se implică în strângerea de fonduri pentru organizații care sprijină copii cu afecțiuni cognitive și motorii, tineri defavorizați, bolnavi de cancer și alte boli grave, mame vulnerabile, pregătirea persoanelor cu dizabilități pentru cutremur, dar și proiecte culturale și expediție de paraclimbing.

Vladimir Drăghia a revenit anul acesta la Swimathon București, în calitate de antrenor de echipă, și a oferit medaliile primei serii de înotători. 

Ștefan Floroaica, sportiv și reality-show star, a înotat alături de echipa lui, dar a acceptat și provocarea de a înota fără să vadă, pentru a înțelege experiența echipei paralimpice de nevăzători Climb Again, care va urca pe vârful Aconcagua, de peste 7.000 de metri: ,,Îmi plac oamenii care fac sport, îmi plac oamenii care fac bine, îmi place că suntem aici împreună să strângem bani pentru cei care au nevoie.”

Organizațiile pentru care poți face de acasă valuri de bine sunt: Asociația CONIL, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Asociația Magic, Asociația Touched Romania, Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare, Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor, A.R.T. Fusion, Fundația Inimă de Copil, Asociația KINETO BEBE, Asociația Little People Romania, Help Autism, Asociația The Social Incubator, Asociația Ana și Copiii, Ajungem MARI, Asociația Happy Minds, Asociația M.A.M.E., Dăruiește Aripi, Asociația Climb Again, Asociația Prometeu-Educatie și Dezvoltare Personală, Asociația Pacienți Afecțiuni Neurodegenerative, Fundația FARA, Crucea Roșie Română-Filiala Sector 6, Asociația Carusel, Asociația P.A.V.E.L., Fundația Comunitară București.

Fă cunoștință cu proiectele și alege-l pe cel pentru care să faci și tu valuri de bine: https://swimathonbucuresti.ro/proiecte

Swimathon București este cel mai mare eveniment sportiv de fundraising din România și a demonstrat oamenilor că pot deveni împreună o comunitate de suport pentru oraș. Fundația Comunitară București organizează evenimentul din 2013.  În nouă ediții a coordonat  3.300 de oameni, care au înotat și au strâns peste 850.000 de euro de la peste 25.000 de donatori. Pentru mai multe detalii, accesați www.swimathonbucuresti.ro

Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă, pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 10 ani, a finanțat peste 600 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3 milioane de euro. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare internaţională, alături de alte 18 fundaţii comunitare din țară și peste 2.000 în lume. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.