UNICEF a dezvoltat trei filme scurte de tip docu-drama cu scopul de a atrage atenția, de a preveni și lupta împotriva discriminării. Cele trei filme se bazează pe cazuri reale, soluționate de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Ele au fost prezentate în premieră în cadrul TIFF și vor fi difuzate în emisiuni TV, evenimente publice, dezbateri, în cadrul unor cursuri universitare și sesiuni de formare pe tema discriminării.
„Cele trei filme ne ajută să conștientizăm că oricine poate discrimina și că oricine poate fi discriminat, iar copiii sunt cei mai afectați. Este foarte important ca profesioniștii care interacționează cu copiii — cadre didactice, doctori, lucrători sociali—, dar și publicul larg să cunoască efectele discriminării și modul în care pot lupta împotriva ei”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.
Această inițiativă este parte a proiectul pilot Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității — Servicii Comunitare pentru Copii, finanțat prin Norway Grants și din resurse UNICEF. Modelul este implementat de UNICEF în România împreună cu Guvernul României și parteneri. Acest proiect pilot testat în 45 de comunități din județul Bacău include mai multe componente: Pachetul Minim de Servicii, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și campanii de informare, conștientizare și educare pentru copii și părinți deopotrivă.
O componentă importantă a modelului este legată de promovarea incluziunii sociale și prevenirea discriminării. Un pas esențial în această direcție este dezvoltarea capacității profesioniștilor de la nivel local (asistent social, asistent medical comunitar, consilier școlar, mediator sanitar și școlar) de a înțelege consecințele, recunoaște și preveni orice formă de discriminare.
Pentru a asigura accesul neîngrădit al copiilor la servicii de sănătate, educație și protecție, UNICEF a format 180 de profesioniști de la nivel județean și local. De asemenea, a dezvoltat un ghid de lucru ce oferă informații despre formele de discriminare și cum pot fi adresate și prevenite de către lucrătorii comunitari. Cele trei filme vin ca o completare a acestui ghid și demonstrează, prin natura cazurilor selectate, că oricine poate fi discriminat și poate discrimina la rândul său, chiar dacă este condus de cele mai bune intenții, și că primele victime ale discriminării sunt copiii. Acest pachet de training va fi disponibil la nivel național pentru toți profesioniștii.
Începând cu 2017, proiectul pilot Servicii Comunitare pentru Copii continuă cu finanțare de la Fundația Botnar și din fonduri proprii UNICEF.
Cele trei filme scurte de tip docu-drama
Școală
O școală din România primește 47 de cereri de înscriere la clasa I. Directoarea înființează o clasă separată pentru romi și o alocă unei învățătoare tinere, apoi transformă o magazie în sală de clasă. Părinții fac plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Spital
Lista de așteptare la medicul ginecolog e lungă. Unele paciente sunt amânate în favoarea altora. O femeie de etnie romă, însărcinată, este ignorată zile la rând și examinată după mari insistențe. Femeia face plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Grădiniță
O fetiță de etnie romă cu o dizabilitate minoră e dată afară de la grădiniță. Directoarea spune că nu s-a integrat deși fetița are prieteni și face progrese. Bunica face plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Despre UNICEF în România
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susținut financiar integral prin contribuțiile voluntare ale persoanelor fizice, corporațiilor, fundațiilor și a guvernelor.