Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că, începând de miercuri, 1 aprilie, pot fi depuse cererile și declarațiile pe propria răspundere în vederea obținerii sprijinului oferit de Guvern, pe perioada stării de urgență, sub forma șomajului tehnic, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Demnitarul a dat asigurări că toate agențiile județene sunt pregătite să preia și să proceseze rapid aceste solicitări și că se vor face eforturi în vederea achitării sumelor solicitate de angajatori într-un termen mai scurt de 15 zile, iar în cazul PFA, contracte de drepturi de autor, sportivi etc., se va încerca ca plățile să se facă în mai puțin de 10 zile.

Astfel, angajatorii vor transmite online Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), fiecare în județul în care are sediul social, documentele necesare pentru obținerea fondurilor de la stat în vederea acoperirii salariilor/veniturilor angajaților lor care se află în șomaj tehnic. Fiecare AJOFM are o adresă de email dedicată pentru preluarea documentelor: numelejudet@anofm.gov.ro (ex: braila@anofm.gov.ro).

Ministrul Muncii a menționat că aceste fonduri pot fi solicitate pentru angajații cu contracte individuale de muncă înregistrate în REVISAL și care au fost suspendate conform Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, în baza art. 52 lit. c), până la încetarea stării de urgență provocată de COVID 19.

Documentele necesare, care se depun și se procesează online sunt:
– cerere;

– declaratie pe proprie răspundere;

– lista cu angajații care intră în șomaj tehnic.

Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maxim 15 zile, iar plata angajatorilor către salariații aflați în somaj tehnic se va efectua în 3 zile.

Violeta Alexandru a afirmat că angajatul în șomaj tehnic va primi 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, și în perioada de șomaj tehnic îi vor fi achitate CAS, CASS și impozitele aferente.

Angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal.

Tot de miercuri, 1 aprilie 2020, se pot transmite către Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) documentele necesare pentru obținerea fondurilor/sprijinului financiar de la stat pentru acoperirea veniturilor următoarelor categorii afectate de criza COVID 19:

1. – PFA – uri;

– Întreprinderi individuale;

– Întreprinderi de familie;

– Profesii liberale.

2. Sportivii, respectiv cei cu contracte de activitate sportivă, antrenorii, arbitrii etc.

3. Persoanele fizice cu drepturi de autor și drepturi conexe (ex. scriitori, compozitori, fotografi, artiști plastici).

Condiția de bază pe care aceste categorii de persoane trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de sprijinul financiar de la stat este întreruperea activității ca urmare a stării de urgență determinată de COVID 19.

Documentele care trebuie depuse:

– Cerere;

– Declarație pe proprie răspundere;

– Alte acte ce pot ajuta în soluționarea solicitării (ex: extras de cont bancar).

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare privind obținerea sprijinului acordat de stat prin ANPIS, pot apela următoarele numere de telefon: 0786.59.46.87; 0786.56.09.30; 0786.56.09.22; 0786.16.95.92; 0786.39.39.86, iar adresele de email din fiecare județ, unde pot fi trimise documentele pot fi găsite aici: http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/03/EMAIL-PLATI-COVID.pdf

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că depunerea documentelor, pentru pentru perioada 16-31 martie 2020, se face între 1-10 aprilie.

Cuantumul ce va fi acoperit din bugetul de stat, în cazul sportivilor este de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.