Autor: Cătălina Nicoleta Paraschiv
Persoanele care prezintă o formă de handicap locomotor, deficiențe de auz, de vedere, afecțiuni cardiace sau afecțiuni neurologice pot aplica oricând pentru obținerea permisului de conducere. Înscrierea la cursurile școlii de șoferi și mai apoi susținerea examenului auto sunt condiționate, însă, de o serie de verificări medicale complexe, atât înainte, cât și după obținerea dreptului de a conduce un vehicul.
Primul demers pe care o persoană cu dizabilitați trebuie să îl facă în atingerea acestui scop este efectuarea unei vizite medicale complexe, în urma căreia un medic specialist va stabili în ce proporție dizabilitatea pe care o prezintă persoana în cauză îi poate afecta capacitatea de a conduce.
Dacă medicul constată că din punct de vedere clinic e aptă pentru condus, o persoană cu handicap poate începe cursurile de șofat. Însă în România sunt extrem de puține școli de șoferi care au în portofoliul lor oferte variate pentru persoanele cu dizabilități și, nu în ultimul rând, vechicule adaptate special pentru a facilita buna desfășurare a orelor de condus. Autoturismele cu ajutorul cărora se desfășoară cursurile de condus trebuie adaptate fiecărui tip de handicap, reprezentând din punct de vedere financiar o adevărată provocare pe care nu multe firme și-o asumă.
Ce presupune acest lucru?
Luăm drept exemplu o persoană care prezintă o formă de handicap locomotor sever, cum ar fi lipsa ambelor membre inferioare. În această situație, autoturismul nu poate fi decât cu cutie automată, deci dotat cu pedală de accelerație și cu pedală de frână vehiculul va putea fi condus cu ajutorul unei manete atașate de șasiu. Când maneta e acționată spre corp, se accelerează. Când maneta este împinsă, frânăm.
Una dintre școlile de șoferi care desfășoară programe adaptate special persoanelor cu handicap este Școala de Șoferi Auto Vali &Adi din Timișoara unde clienților le sunt propuse oferte complexe pentru fiecare categorie, în funcție de nevoi, timp și posibilitate financiară, după cum urmează: suport pentru întocmirea dosarului pentru examen, posibilitatea de a plăti în rate, autovehicul cu cutie de viteză automată dotat cu comandă specială pentru persoanele cu dizabilități.
Un studiu de cercetare aplicat zonal și efectuat de către Serviciul Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Poliția Rutieră aduce în atenția românilor că doar 10% din persoanele cu handicap înregistrate în județ dețin permise auto. Un procent în scădere care evidențiază dificultățile pe care o persoană cu handicap le întâmpină în obținerea permisului de conducere. Controalele complexe, ofertele restrânse și lipsa de cooperare a școlilor din fiecare oraș determină astfel scăderea considerabilă a interesului și a nevoii de implicare a participanților .
Buna ziua!pot da de permis daca am probleme de echilibru ?
Salut, ce inseamna probleme de echilibru la tine? I ti vine ameteala si cazi jos?
Mergi pe strada si simti ca se invirte strada cu tine si cazi pe jos?
Te simti asa Aeriana cind mergi pe strada si cazi pe jos?
Cind te apleci te i a ameteala si cazi pe jos?
Daca intorci brusc capul te i a ameteala si cazi pe jos?
Buna sunt persoana cu handicap am bratul drept amputat pot face scoala soferi
Bună sunt persoană cu handicap gradul 3 accentuat am probleme cu un picior merg greu din cauza lui am fost am făcut remeneu la a coloana ENMG și nu își dau seama de la ce nu pot merge bine cu piciorul coloana este curată. Ce pot face pentru a obține permisul de conducere ?
Solicitați examene medicale în acest scop.