Faptul de a sta în picioare și de a te deplasa cu ușurință este un lucru pe care cei mai mulți oameni îl iau ca atare, fără să stea prea mult pe gânduri. Cu toate acestea, persoanele paralizate se confruntă cu multe obstacole în încercarea de a efectua aceste lucruri simple și normale, de zi cu zi. Este nevoie de multă perseverență și efort. Scaunele rulante există de aproximativ o sută de ani și, desigur, sunt acum pe piață multe tipuri cu o serie de caracteristici uimitoare. Design-urile variate prezintă beneficii diferite, dar au, de asemenea, multe probleme în comun, deoarece toate aceste modele provin din același concept fundamental.
Scaunele rulante utilizate în prezent de persoanele cu dizabilităţi nu le permit o libertate de mişcare așa de mare. Oriunde este așezată o persoană, de exemplu pe o canapea, pe pat sau pe un scaun, partea din față a corpului este întotdeauna liberă , iar corpul stă rezemat întotdeauna de spătarul respectiv. Din acest motiv, când se ridică, persoanele paraplegice sunt nevoite să îşi susţină greutatea corpului doar în braţe şi apoi să se arunce efectiv în scaunul rulant, o activitate care este dificil de realizat şi care poate fi chiar periculoasă – mai ales fără ajutorul altora.
Pentru a veni în sprijinul paraplegicilor (persoane care nu îşi pot folosi membrele inferioare), o echipă de ingineri din Turcia a inventat un dispozitiv revoluționar, denumit dispozitivul de mobilitate Tek Robotic (Tek RMD). Dispozitivul este un concept complet nou, care le permite acestora să se deplaseze în mod independent și să stea în picioare singure, un aspect esențial pentru menţinerea în stare bună a funcţiilor de bază ale organismului celor care au leziuni la măduva spinării.
Persoanele se pot urca singure în dispozitivul de mobilitate Tek Robotic. Invenția oferă persoanelor paraplegice abilitatea de a realiza cu mai multă uşurinţă activităţi zilnice obişnuite, cum ar fi mersul la toaletă, la cumpărături, gătitul și călcatul hainelor.
Tek RMD este un dispozitiv remarcabil de mic… Este de numai 15.6 „lățime și 29.5” lungime (39.5 cm X 75 cm). Acesta acoperă doar o treime din spațiul unui scaun rulant de dimensiuni mici, astfel încât utilizatorii pot trece prin numeroase spații înguste, pe care nu le puteau trece niciodată cu un scaun obișnuit.
În ciuda dimensiunilor sale înguste, Tek RMD este un dispozitiv excepțional de bine echilibrat. El utilizează un sistem de suspensie ce balansează greutatea corpului, necesitând doar o tragere ușoară din partea ultilizatorului, pentru a se ridica în picioare. De asemenea, acest sistem previne mișcările nedorite care ar duce la pierderea echilibrului. Poziția corectă și echilibrul sunt menținute în orice moment.
,,Tek RMD este o tehnologie care îmbunătățește considerabil viața persoanelor cu dizabilități, permițând utilizatorilor de scaune rulante să participe la activitățile vieții de zi cu zi, într-un mod pe care ei probabil l-au crezut anterior că nu ar putea fi posibil „, a declarat Mike Swinford, director executiv la Numotion – principalul furnizor de tehnologie complexă privind reabilitarea. ,,Abilitatea de a sta în poziție verticală în mod independent, în condiții de siguranță, precum și de a se deplasa în locuri care altădată erau inaccesibile, este acum o realitate.”
Dispozitivul este acţionat cu ajutorul unei telecomenzi, iar utilizatorii îşi prind picioarele cu un fel de centură de siguranţă înainte ca el să îi ridice în poziţie verticală. O funcția a telecomenzii oferă, de asemenea, posibilitatea de a îndepărta dispozitivul și de a-l redirecționa atunci când este necesar.
Este foarte important pentru cei care și-au pierdut mobilitatea picioarelor să stea în poziție verticală din când în când. Faptul de a sta în picioare de cinci ori pe săptamână poate ajuta la îmbunătățirea densității osoase, a vezicii urinare si intestinului, digestia, circulația, precum și funcția respiratorie, potrivit RESNA (Societatea de Inginerie de Reabilitare și Tehnologie Asistivă din America de Nord). În plus, capacitatea de a sta în poziție verticală poate îmbunătăți stima de sine și bunăstarea psihologică.
Tek RMD este disponibil în Statele Unite, fiind comercializat de compania Numotion, precum și în Marea Britanie. Costul unui astfel de dispozitiv este de 24.000$.