Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a lansat un ghid practic, prin intermediul căruia îndrumă pensionarii să solicite recalcularea pensiei de la Casa de Pensii Județeană, dacă nu a fost calculată corect. 

,,În spațiul public au fost prezentate numeroase cazuri ale pensionarilor care afirmau că, prin deciziile de recalculare, au constatat că le-a fost diminuată pensia sau că noua formulă de calcul anunțată de autorități a fost aplicată greșit. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, dar și ca răspuns la numeroasele sesizări primite, FACIAS a publicat un ghid practic care ajută pensionarii să își înțeleagă și să își valorifice drepturile. Ghidul pune la dispoziția pensionarilor informații pentru pregătirea documentelor necesare și modalitățile de depunere a cererii”, anunță fundația, într-un comunicat.

Legea nr. 360/2023 prevede posibilitatea recalculării pensiilor pentru pensionari, conform Art. 94, arată FACIAS, pe site-ul fundației, însă românii care se consideră nedreptățiți trebuie să urmeze mai mulți pași.

Ghidul redactat de fundație oferă o privire de ansamblu asupra pașilor necesari pentru a solicita recalcularea pensiei, la care pensionarii au dreptul.

,,Conform Art. 94 alin. 1 din Legea nr. 360/2023, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”, informează fundația.

Unele dintre situațiile în care românii pot solicita recalcularea pensiei sunt atunci când nu au fost luate în considerare situații cu privire la cuantumul veniturilor lunare, stagii de cotizare, perioade asimilate, perioadele de activitate desfășurate în grupe superioare, condiții deosebite și speciale de muncă, sporurile cu caracter permanent, precum și orice alte documente relevante pentru recalcularea pensiei.

Cererea de recalculare a pensiei cuprinde:

  • Veniturile totale lunare realizate în perioada: ___________.
  • Stagiile de cotizare realizate în perioada: ____________.
  • Perioadele asimilate realizate în perioada: ______________.
  • Perioadele de activitate desfășurate în grupe superioare, condiții deosebite și speciale de muncă.
  • Sporurile cu caracter permanent acordate în perioada: ______________.
  • Orice alte documente relevante pentru recalcularea pensiei______________.

Potrivit FACIAS, în cazul în care există erori în calculul sau recalcularea anterioară a pensiei, se va solicita verificarea și corectarea acestora, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Pentru a solicita recalcularea pensiei, pensionarii vor trebui să pregătească următoarele documente:

  • Cerere-tip pentru recalcularea pensiei (ANEXA nr. 16 la norme) – Cerere recalculare pensie
  • Actul de identitate – O copie a cărții de identitate este necesară pentru verificarea identității solicitantului.
  • Documente suplimentare – În funcție de situația specifică, pot fi necesare alte documente, cum ar fi adeverințe de venit, documente care să ateste contribuțiile la sistemul public de pensii sau alte acte relevante care susțin solicitarea ta.

Ei vor trebui să completeze și o cerere tip, de recalculare a pensiei, pe care o vor depune la Casa de pensii Județeană care a emis decizia de recalculare. Acest formular va include date personale, informații despre pensia actuală și motivul pentru care aceștia solicită recalcularea, conform prevederilor Art. 94 din Legea nr. 360/2023, pe care o pot descărca aici: Cerere recalculare pensie.

Potrivit FACIAS, cererea completată și documentele necesare pot fi depuse: la sediul casei de pensii care a emis decizia de recalculare (te poți prezenta personal); prin poștă, la adresa casei de pensii care a emis decizia de recalculare; prin e-mail, însă acest lucru necesită o semnătură electronică calificată.

După depunerea cererii, aceasta se soluționează în termen de 45 de zile de la data înregistrării, prin decizie. Termenul de 45 de zile poate fi prelungit cu 30 zile în situația în care sunt necesare documente și/sau operațiuni suplimentare pentru soluționarea cererii.

Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă.

„Asigură-te că urmezi cu atenție fiecare pas și că depui toate documentele necesare pentru a facilita procesul de recalculare”, mai arată FACIAS.

Ghidul poate fi accesat aici: https://facias.ro/ghid-practic-cum-sa-soliciti-recalcularea-pensiei-de-la-casa-de-pensii-judeteana-daca-nu-a-fost-calculata-corect/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.