Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății care reglementează toate măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor de COVID-19 ce vor fi aplicate în noul an școlar a fost prezentat miercuri dimineață, într-o conferință de presă comună, de către miniștrii Sorin Câmpeanu și Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a explicat că elevii cu boli cronice sub 12 ani pot învăţa online. Pentru elevii de peste 12 ani cu boli cronice se recomandă vaccinarea. Copiii cu imunodeficienţe, chiar dacă sunt vaccinaţi, pot continua în online.
,,Pentru copiii de până la 12 ani sunt acceptate afecţiunile cronice dintr-o sferă mai largă pentru a trece pe învăţământ online a acestor copii. Pentru copii de peste 12 ani se recomandă ca aceşti copii care au boli cronice, care sunt la risc, să se vaccineze, dar pentru copiii care au imunodeficienţe, fie că au o boală primară, fie dobândită ca urmare a unor tratamente chiar dacă sunt vaccinaţi se permite să continue învăţământul online”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății prevede că: ,,Elevii cu vârsta mai mică de 12 ani și copiii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune sau autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică la școală. La fel și pentru cei cu vârsta mai mare de 12 ani dacă sunt imunodeprimați”.
Potriviti sursei citate, pentru acești preșcolari și elevi menționați mai sus, conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional.
Preşcolarii/Elevii cu dizabilităţi, care participă la cursuri cu prezență fizică, în funcţie de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.
Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății privind începerea școlilor poate fi consultat în documentul de mai jos: