O echipă de cercetători de la Universitatea din Arkansas a testat cu succes un laser care poate detecta celulele canceroase și le poate ucide. În plus, totul se întâmplă din exterior, tehnica fiind complet neinvazivă.
Ei au testat tehnologia pe 28 de pacienți cu piele deschisă care aveau melanomă sau cancer de piele și pe 19 voluntari sănătoși.
Într-un studiu publicat în revista Science Translational Medicine, cercetătorii au arătat că sistemul lor a depistat cu acuratețe aceste celule la 27 din 28 de persoane cu cancer, cu o sensibilitate care este de aproximativ 1000 de ori mai bună decât metodele actuale.
,,Această tehnologie are potențialul de a inhiba semnificativ evoluția metastazei”, a explicat Vladimir Zharov, directorul Centrului de nanomedicină din cadrul Universității din Arkansas pentru Stiințe Medicale, care a condus cercetarea.
Răspândirea cancerului sau a metastazelor este principala cauză a deceselor provocate de cancer. Cancerul se răspândește atunci când celulele din tumorile primare se rup și se deplasează prin sistemul sanguin și limfatic, stabilindu-se în noi zone ale corpului și formând tumori secundare.
Uciderea acestor celule tumorale circulante (CTC) în fluxul sanguin înainte ca acestea să aibă posibilitatea de a se stabili ar putea ajuta la prevenirea metastazelor și salvarea de vieți omenești. Noua tehnologie ar putea ajuta doctorii să diagnosticheze și să trateze cu mai multă precizie cancerul metastatic.
În urma folosirii acestui laser, celulele canceroase absorb cu mult mai multă căldură decât cele normale, ceea ce face ca ele să se extindă și, în final, să moară.
,,Noi am folosit o energie relativ scăzută cu scopul principal, mai degrabă, de a diagnostica, decât a trata cancerul. Totuși, chiar şi la această energie scăzută, fasciculul laser părea capabil să distrugă celulele canceroase.
Iată cum aceasta funcționează: Pe măsură ce melanina absoarbe căldura, apa din celulă din jurul ei începe să se evapore, producând un balon care se extinde şi se sparge, distrugând mecanic celula.
Cu scopul de a ucide aceste celule, noi putem ajuta la prevenirea răspândirii cancerului metastatic”, a spus Zharov.
Nu este primul dispozitiv de acest fel, dar Zharov susține că este primul care și-a demonstrat eficacitatea în cazul oamenilor.
Zeci de dispozitive au încercat ceva similar, incluzând un dispozitiv purtat la mână, creat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan. Dar noul dispozitiv are un alt avantaj important: poate scana, în căutarea celulelor canceroase, un litru de sânge într-o oră – mult mai rapid decât dispozitivele concurente
În continuare, Zharov și colegii săi testează dispozitivul pe o populație mai mare, în combinație cu terapiile convenționale pentru cancer, cu scopul de a vedea efectele asupra metastazelor.