Dacă dorești să afli cât de departe a ajuns tehnologia medicală, e suficient să-l privești pe Andrew Jones. Modelul de fitness și culturistul din Connecticut duce o viață activă, în ciuda faptului că are o inimă artificială și un stimulator cardiac pe care îl poartă într-un rucsac tot timpul.
În anul 2012, viața lui Andrew s-a schimbat radical. Era o zi ca oricare alta… Își făcea alergarea de dimineață, când a observat că ceva nu e în regulă cu el. A început să-și simtă plămânii ca niște bureți și respira cu greutate. Pentru Andrew, un alergător pasionat și un împătimit al fitness-ului, acest lucru a fost destul de îngrijorător. În scurt timp, el a fost diagnosticat cu cardiomiopatie, o afecțiune a inimii care duce la aritmie (ritm cardiac), dificultăți de respirație și în cele din urmă, la infarct miocardic. În ciuda acestei situații dificile, Andrew a încercat să ducă o viață normală, continuându-și antrenamentele la sală. Acel gram de inconștiență pe care ți-l dă tinerețea, îl făcea să se simtă puternic și de neînvins.
Andrew, în vârstă de 26 de ani, iubea sportul de când era la colegiu. Sala de gimnastică a devenit o a doua ,,casă” pentru el, oferindu-i prin antrenamentele regulate, concentrare și disciplină. Faptul de a fi activ este o parte intrinsecă a ființei lui. Dar, în curând, oboseala și dificultățile de respirație s-au transformat în durere și slăbiciune care îl lăsau, uneori, în imposibilitatea de a se ridica mai mult de 10 minute.
În cele din urmă, Andrew a suferit un atac de cord. Doctorii i-au spus că dacă nu va primi un transplant de inimă în curând, ar putea muri. Asta se întâmpla în urmă cu doi ani. De atunci, tânărul așteaptă un transplant de inimă și se bazează pe o inimă artificială, precum și pe un stimulator cardiac, pentru rămâne în viață. Andrew face ceva ce puțini oameni care așteaptă un transplant ar face. El a devenit model profesional de fitness.
Așa cum se vede într-o fotografie postată pe internet, Andrew nu-și ascunde cicatricile și nici echipamentul medical. În schimb, el dorește ca acestea să-i inspire pe oameni.
El vrea să transmită o lecție de viață valoroasă: aceea de a nu permite niciunui lucru să stea în calea ta, nici măcar unei experiențe de moarte clinică, ci să lupți să-ți împlinești visurile. Indiferent cu ce te confrunți, tu poți realiza lucruri incredibile.
Oriunde se duce, Andrew poartă un rucsac care conține un dispozitiv de pompare a sângelui, permițându-i astfel să rămână în viață. Greutatea literală de pe umeri îi amintește constant că a fost atât de aproape de a pierde totul.
,,Ziua de mâine nu îi este garantată nimănui, tânăr sau bătrân. Pentru cineva care se află în situația mea, îți este garantată mult mai puțin… În urmă cu 3 ani, probabil că aș fi luat fiecare dimineața în care mă trezeam ca ceva de la sine înțeles”, a povestit el.
În prezent, el spune că prețuiește fiecare dimineață în care vede lumina zilei.
,,Dacă există ceva care este în mintea ta zid e zi și te gândești încontinuu la acel lucru, atunci trebuie să treci la acțiune”, a declarat el.
Andrew își folosește timpul, abilitățile fizice, talentul și mintea pentru a inspira oameni din întreaga lume. În spatial virtual, el răspândește mesaje de speranță și de acceptare, îndemnând oamenii de pretutindeni să-i îmbrățișeze pe cei de lângă ei și să îi încurajeze.
,,Aceasta este viata mea în momentul de față”, a spus Andrew.
,,Fie trăiesc și mă autocompătimesc, fie continui să fac lucrurile pe care le iubesc, în cel mai bun mod posibil și nu mă opresc”.
Într-adevăr, Andrew nu s-a oprit din a dărui oamenilor motivație și un exemplu.