Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Agenția Națională pentru Sport au încheiat un protocol pentru a asigura accesul mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive, atât ca spectatori, cât și ca sportivi. Documentul prevede, pe lângă evenimente speciale dedicate acestor persoane, accesibilizarea arenelor sportive.

,,Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), instituție din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Agenția Națională pentru Sport (ANS), instituție aflată în subordinea Guvernului României își întăresc colaborarea pentru promovarea drepturilor conferite persoanelor cu dizabilități”, a transmis Ministerul Muncii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, susține că este important ca persoanele cu dizabilități să fie sprijinite pentru a putea participa activ la viaţa socială.

„Bucuria vine, de cele mai multe ori, din lucrurile simple. Ceea ce pentru mulți dintre noi reprezintă ceva normal, firesc, pentru persoanele cu dizabilități poate fi complicat din cauza barierelor de mobilitate, dar și a discriminării. Este important să îi sprijinim pe cei aflați în dificultate să participe activ la viața socială, să se bucure de competiții sportive și să se bucure de aprecierea pe care o merită pentru performanțele pe care le obțin. Acești oameni sunt adevărate modele de curaj, perseverență și dorință de a reuși.

Doamna Elisabeta Lipă nu este doar o mare campioană care a dus tricolorul nostru pe cele mai înalte podiumuri, ci și o susținătoare activă a disciplinelor sportive destinate persoanelor cu dizabilități”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Protocolul încheiat între cele două instituții presupune colaborarea pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la programele și evenimentele sportive, inclusiv prin monitorizarea îndeplinirii cerințelor de accesibilizare a facilităților sportive.

 În baza acestui acord urmează să fie dezvoltate programe sportive pentru persoanele cu dizabilități, dar se va axa și pe crearea cadrului legal în vederea formarii antrenorilor și instructorilor sportivi pentru persoanele cu dizabilități.

O altă componentă a protocolului prevede încurajarea și sprijinirea sportivilor cu dizabilități să participe la competiții naționale și internaționale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.