Asociaţia Nevăzătorilor din România a inițiat și desfășurat cu succes Cursul “Radioul – o meserie pentru nevăzători”, acțiune susţinută de Asociaţia Culturală Green Sugar Concept şi finanţată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
“Toţi cursanţii deficienţi de vedere au absolvit cursul cu felicitări. Pe parcursul a două săptămâni, ei au învăţat de la profesionişti consacraţi despre ce înseamnă un post de radio, cum se realizează un interviu radiofonic, cum se prezintă o emisiune, cum se lucrează la un pupitru de sunet, tehnici de voiceover etc. Prin participarea la acest curs intensiv la care au învăţat atât teoric, cât şi practic ce presupune activitatea la un post de radio, mulţi dintre ei au prins microbul radioului şi îşi doresc să urmeze o carieră în acest domeniu. Cunoştinţele acumulate de cursanţi vor putea fi utilizate ca tehnică de comunicare şi în alte meserii pe care aceştia doresc să le urmeze.
Felicităm tinerii absolvenţi şi sperăm să îi auzim cât de curând la radio. De asemeni, ținem să exprimăm întreaga noastră apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul cu care cei trei profesori – Tică Alexe, Bogdan Calu şi Marcel Platon – au insuflat în elevi pasiunea pentru arta radioului”, a declarat Tudorel Tupiluși, președintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România.
Organizatorii speră ca acestă iniţiativă, care se înscriere în seria demersurilor pe care Asociaţia Nevăzătorilor din România le realizează pentru identificarea de noi meserii pe care nevăzătorii le pot practica cu succes în prezent, să beneficieze în continuare de susţinere financiară pentru a organiza şi alte sesiuni de astfel de cursuri.