Accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, educație sexuală și mecanisme de protecție împotriva violenței rămâne profund deficitar în România. Aceasta este concluzia proiectului „Sănătate reproductivă, educație sexuală și siguranță”, implementat de Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), în cadrul inițiativei Forumului European al Dizabilității (EDF) „Nimic despre noi fără noi: Femei cu dizabilitate conducând schimbarea”.
Proiectul a pornit de la o realitate insuficient documentată în România: femeile cu dizabilități se confruntă cu obstacole majore în accesarea serviciilor esențiale de sănătate reproductivă, a serviciilor de consiliere sexuală și a mecanismelor de protecție împotriva violenței și a abuzului. Stigmatizarea, lipsa infrastructurii accesibile și pregătirea insuficientă a personalului din sănătate, justiție și servicii sociale amplifică riscurile de marginalizare, violență și încălcare a drepturilor fundamentale. Totodată, lipsa unor date naționale privind aceste probleme îngreunează elaborarea unor politici publice bazate pe dovezi, care să răspundă nevoilor reale ale femeilor cu dizabilități.
În prezent, România nu dispune de o bază de date națională și nici de o cercetare sistematică privind accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, tipurile de abuzuri la care sunt expuse, nivelul de cunoaștere a drepturilor sexuale și reproductive ori barierele care împiedică raportarea violenței și accesul la protecție. În lipsa unor astfel de informații, elaborarea unor politici publice eficiente și adaptate nevoilor reale este dificilă. Prin acest proiect, CNDR și-a propus să documenteze experiențele femeilor cu dizabilități, să identifice obstacolele cu care acestea se confruntă și să colecteze date relevante care să fundamenteze propuneri de politici publice și măsuri concrete pentru respectarea drepturilor lor, în concordanță cu prevederile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și ale Strategiei Naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2022–2027.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada februarie-mai 2026 și a inclus 186 de respondenți, dintre care 93% au fost femei cu dizabilități. Autorii raportului precizează că procesul de colectare a datelor a fost dificil, întrucât multe participante au manifestat reticență, fie din lipsa încrederii că experiențele lor vor genera schimbări reale, fie din teama de a vorbi despre subiecte sensibile, precum sexualitatea, discriminarea sau violența.
Rezultatele studiului confirmă numeroase probleme semnalate anterior de organisme internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, Validity Foundation, Eurostat și CNDR. În domeniul sănătății reproductive, persistă lipsa serviciilor medicale adaptate, atât din punct de vedere fizic, cât și informațional, precum și lipsa pregătirii personalului medical privind drepturile reproductive ale persoanelor cu dizabilități. Totodată, educația sexuală adaptată este aproape inexistentă, inclusiv pentru femeile cu dizabilități intelectuale.
Datele cercetării arată că doar aproximativ o treime dintre respondente au declarat că pot beneficia fără dificultăți de servicii ginecologice. În schimb, peste 40% (90 de femei) afirmă că cabinetele ginecologice pe care le-au vizitat sunt inaccesibile sau dificil accesibile, iar 16,9% (31 de femei) spun că nu au beneficiat niciodată de un control ginecologic, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă pentru sistemul medical.
Nivelul de informare privind sănătatea reproductivă rămâne, de asemenea, redus. Peste 46% dintre participante (85 de femei) au declarat că nu au primit educație sexuală adaptată nevoilor lor, iar 13,7% (25 de femei) au spus că nu știau la ce se referă conceptul de educație sexuală adaptată.
În ceea ce privește violența și abuzul, studiul evidențiază vulnerabilități majore. Potrivit datelor, 57,7% dintre femeile participante au declarat că au fost rănite, amenințate sau umilite din cauza dizabilității, iar 20% (una din cinci) a fost atinsă sau constrânsă să facă ceva împotriva voinței sale. Totodată, peste jumătate dintre respondente afirmă că s-au simțit judecate atunci când vine vorba despre relații sau sexualitate.
Raportul confirmă și existența unor bariere importante în raportarea abuzurilor. O femeie din cinci a declarat că a raportat o situație de violență, însă în mai mult de jumătate dintre cazurile semnalate persoana responsabilă nu a fost trasă la răspundere. Alte 13,4% dintre participante au spus că și-au dorit să reclame un abuz, dar le-a fost teamă, ceea ce reflectă neîncrederea în instituții, dependența față de agresor și dificultatea accesării serviciilor de sprijin.
Pe lângă datele statistice, raportul include mărturii despre discriminarea întâlnită în relația cu sistemul medical. Unele participante relatează că medicii s-au adresat exclusiv însoțitorilor, le-au jignit sau le-au pus sub semnul întrebării dreptul de a deveni mame, în timp ce altele descriu refuzul unor servicii medicale ori lipsa de respect și empatie din partea personalului medical.
Potrivit raportului, aceste probleme nu sunt noi și nici necunoscute în rândurile decidenților din România. Cu toate acestea, măsurile pentru combaterea lor întârzie să apară.
Autorii concluzionează că, deși studiul nu a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, rezultatele confirmă necesitatea unei cercetări ample care să documenteze accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, tipurile de abuzuri la care sunt expuse, gradul de cunoaștere a drepturilor sexuale și reproductive și barierele întâmpinate în obținerea protecției legale. Datele colectate pot constitui baza unor politici publice și măsuri concrete care să reducă discriminarea și să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor cu dizabilități în România.
