Etichetă: pandemie

Guvernul vrea să aplice programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp

Guvernul a demarat consultările cu partenerii sociali în vederea aplicării măsurii privind programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp, în vederea susținerii companiilor și păstrării locurilor de muncă, se menționează într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Astfel, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat, […]

021/9998, numărul la care vârstnicii și persoanele cu dizabilități afectate de pandemie pot suna începând de vineri

Vicepremierul Raluca Turcan și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, au inaugurat, vineri, la Baia Mare, Unitatea Mobilă de Asistență Socială (UMAS), un viitor „SMURD Social” prin care vârstnicii aflați în situații vulnerabile și persoanele cu dizabilități aflate în condiții de izolare pot suna la 021/9998 (tarif normal) pentru a solicita sprijin […]

Impactul pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor cu dizabilități

În data de 30 aprilie, Intergrupul pentru problematica persoanelor cu dizabilități din cadrul Parlamentului European, împreună cu Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), au organizat o întâlnire online privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor cu dizabilități. Scopul reuniunii a fost acela de a asculta organizațiile persoanelor cu dizabilități și de a dezbate […]

Declarație comună: Pentru o Europă care are grijă de toți – în timpul pandemiei COVID-19 și nu numai

În această perioadă de criză, cauzată de pandemia COVID-19, este vital ca oamenii să fie solidari și să acționeze împreună pentru o societate dreaptă, durabilă și incluzivă. Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), împreună cu peste 50 de actori ai societății civile europene, s-au angajat să colaboreze pentru o […]