Te-ai întrebat vreodată cum e să fii carte vie? Biblioteca Vie, proiect implementat de Asociația A.R.T. Fusion, își deschide larg ușile către noi cărți vii, adică persoane care s-au confruntat cu stigmă și prejudecăți de-a lungul vieții pe baza identităților: de gen, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie, dizabilitate motorie sau […]
Etichetă: prejudecăți
Jurnaliștii trebuie să țină cont că fiecare om este o personalitate, indiferent de poziția în care se află!
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a inițiat și a demarat un alt mod de dialog social, prin organizarea unor întâlniri informale. După întâlnirile cu parlamentari și decidenți, reprezentanții CNDR s-au întâlnit cu jurnaliști și cu un consultant pe probleme de comunicare cu persoanele cu dizabilități. Este o premieră, […]
Aurora Constantin: Ca persoană cu dizabilitate, am învățat în timp că trebuie să îmi aduc contribuția pentru ca lucrurile să devină mai bune în jurul meu. Oamenii trebuie să ne cunoască, înainte de a ne înțelege nevoile și a ne descoperi potențialul
Fotografie din arhiva personală Aurora Constantin are 59 de ani, este din Slatina și, în prezent, predă la Universitatea din Edinburgh, în cadrul Școlii de Informatică. Chiar dacă este dependentă de un scaun rulant, ea ne demonstrează că atunci când te înarmezi cu voință, curaj, determinare și pasiune, nu există […]