TOUCH ME NOT, în regia Adinei Pintilie, este filmul câștigător al Marelui Premiu Ursul de Aur și al Premiului pentru Cel Mai bun Debut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2018. În data de opt martie a debutat seria de avanpremiere-speciale cu dezbateri TOUCH ME NOT – POLITICILE CORPULUI în București și vor continua în Cluj, Iași, Sibiu, Brașov, Timișoara, Arad, Satu Mare, Sfântu Gheorghe. Din 15 martie TOUCH ME NOT va fi în cinematografele din toată ţara.

În anul 2018 ,,Touch me Not’’ a fost lansat în cinematografele din UK, Franța, Germania, Austria, Olanda, Polonia, Cehia sau Slovacia. Anul 2019 a început cu lansarea TOUCH ME NOT în Statele Unite în ianuarie în cadrul prestigiosului MOMA Museum of Modern Art New York unde a dobândit un review splendid în New York Times, una dintre cele mai prestigioase publicații din lume, iar pe 1 martie 2019 a fost lansat în Belgia, în parteneriat cu Parlamentul și Comisia Europeană, cu ocazia Zilei Internaționale UN Împotriva Discriminării.

“Un amestec de realitate și ficțiune, TOUCH ME NOT este, înainte de toate, o invitație la dialog”, spune regizoarea Adina Pintilie.
„Te invită pe tine, spectatorul, să îți pui la îndoială propriile idei despre intimitate, sexualitate, corp, să fii curios despre Celălalt, care e diferit de tine, și să-ți exerciți capacitatea de empatie pentru a te pune în Celuilalt.”

CHRISTIAN BAYERLEIN & GRIT UHLEMANN sunt doi dintre protagoniștii principali TOUCH ME NOT. Spirite libere, inimi deschise, Ambasadori ai Awesomenessului, CHRISTIAN BAYERLEIN și GRIT UHLEMANN au o relație plină de inspirație din 2014. Sunt activiști convinși ai drepturilor omului, călători pasionați ai globului și exploratori avizi ai intimității. Avocați vocali ai drepturilor persoanelor cu dizabilități, pentru accesibilizare și o mai bună integrare în comunitate, au un interes particular în relația dintre sexualitate și dizabilitate. Christian scrie un blog pe această temă intitulat Kissability.de. Cei doi țin, de asemenea, conferințe pe acest subiect și participă la proiecte culturale care se concentrează pe perspectivele pozitive asupra corpurilor cu abilități diferite și asupra felurilor în care acestea pot fi îmbunătățite. Deschiși la experimente, construiesc încredere și aduc în relație abilitățile lor diferite pentru beneficiul mutual. Acest lucru ar putea să sune evident și normal pentru cele mai multe cupluri. Dar când dizabilitatea intră în joc, apar prejudecăți pe care ei doresc să le depășească prin puterea lor inspirațională — sau, mai simplu, trăindu-și viața și vorbind despre asta.

Prin intensa controversă pe care o stârnește, încă de la premiera mondială de la Berlinale, TOUCH ME NOT deschide un spațiu de auto-reflexivitate și transformare, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, și devenind mai mult decât un film: o experiență care te face să reflectezi și să-ți pui sub semnul întrebării ideile preconcepute.

“Cu un extraordinar curaj —atât din punct de vedere politic, cât și artistic -TOUCH ME NOT pune în discuție problematici esențiale legate de sexualitate și corporalitate. Un film care scapă oricărei încercări de etichetare, o provocare radicală la adresa sistemului binar al discursului sexual și necropoliticii sale dominante, o invitație într-o călătorie interioară profundă.”
-GIONA NAZZARO –Director al VENICE CRITICS WEEK

Aici poate fi văzut trailer-ul filmului…https://vimeo.com/293398937

One Comment

  1. ovesea nicolai

    nu sperati prea mult si prea repede-clasa politica romaneasca ,inca este dupa 28de ani in epoca acumularilor primitive-haina de blana,conac pe datorie etc-deci nu-i interesata de” mofturi gen-dramele persoanelor cu handicap”!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.